Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile care ocupă posturi de conducere câştigă cu 22% mai puţin decât bărbaţii

Publicat in Romania Libera, marți 6 martie 2012 · · ·

Femeile care ocupă posturi de conducere în întreprinderi câştigă cu 22% mai puţin, în medie, decât bărbaţii din Europa, potrivit unui studiu al firmei Mercer, specializată în resurse umane, dat publicităţii marţi, relatează Mediafax.

În Europa de Vest, cele mai importante diferenţe de remunerare între bărbaţi şi femei au fost constatate în Germania, unde femeile care ocupă cele mai înalte funcţii în întreprinderi câştigă cu 22% mai puţin decât bărbaţii care ocupă posturi similare în ceea ce priveşte remuneraţia totală, adică luând în considerare primele şi bonusurile.

Mercer a comparat medianele salariilor bărbaţilor şi femeilor atât în ceea ce priveşte salariul de bază, cât şi remuneraţia totală.

În general, diferenţa este mai mică atunci când este luat în considerare doar salariul de bază. Spre exemplu, în Germania această diferenţă este de 10%.

În schimb, în Franţa diferenţele sunt aceleaşi, indiferent că este vorba despre remuneraţia totală sau salariul de bază, femeile cu funcţii de conducere câştigând cu 14% mai puţin decât bărbaţii.

Potrivit Mercer, în Franţa "natura funcţiilor, vechimea sau experienţa explică mai bine decât apartenenţa la un sex sau altul diferenţele salariale".

În privinţa remuneraţiei totale, Germania este urmată de Austria (-20%), Suedia (-19%), Spania şi Grecia (-18%), Olanda (-14%), Danemarca (-12%), Irlanda (-10%), Italia, Finlanda, Marea Britanie şi Portugalia (-9%), Norvegia (-8%), Elveţia (-7%) şi Belgia (-6%).

Femeile primesc o remuneraţie totală cu 5% mai mare decât bărbaţii care deţin posturi similare în Bulgaria şi cu 3% mai mare în Rusia. În schimb, ele primesc o remuneraţie mai mică cu 18% în Lituania, urmată de România (-14%), Ungaria (-13%), Serbia (-12%), Slovacia (-11%), Polonia (-10%) şi Cehia şi Ucraina (-5%).

În Orientul Mijlociu şi Africa, femeile sunt plătite mai puţin în te

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 6 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 12 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 12 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 12 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

DIICOT cere arestarea preventivă a patronului clubului Expirat pentru trafic de droguri

Mediafax acum 12 ore
UPDATE Tribunalul București a decis marți arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Andrei Șoșa, potrivit gandul.ro. Știrea inițială Procurorii DIICOT cer arestarea preventivă a patronului clubului „Expirat” din Capitală, Andrei Șoșa, pentru tr

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 6 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 11 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 8 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°