Comisia bulgară pentru protecţia concurenţei va anunţa în câteva zile o decizie potrivit căreia patru mari companii petroliere au acţionat în cartel, acestea urmând să fie supuse unor sancţiuni, informează cotidianul 24 Ceasa în ediţia electronică, citând surse anonime.
În luna august 2011, Comisia a început o verificare care a vizat companiile Lukoil, Naftex Petrol, OMV şi Rompetrol, acuzate că s-ar fi asociat în mod ilegal în vederea menţinerii preţurilor ridicate la carburanţi. Comisia a fost sesizată de organizaţii nonguvernamentale care susţineau că Lukoil, care deţine singura rafinărie petrolieră din Bulgaria, face abuz de calitatea sa de companie monopolistă.
Ziarul mai scrie că reprezentanţii Comisiei au refuzat orice comentariu legate de amenzile ce vor fi aplicate. Legislaţia bulgară prevede că sancţiunile în asemenea cazuri sunt de până la 10% din volumul de afaceri al companiei respective pentru anul trecut.
Rompetrol Bulgaria: Nu comentăm
"Nu am primit nimic oficial din partea Comisiei pentru protecţia concurenţei şi nu putem comenta", a declarat un purtător de cuvânt al Rompetrol-Bulgaria, citat de Agerpres. "Nu avem nicio idee care ar fi sursele citate de ziar", a adăugat el.