Alico, companie controlată de gigantul american MetLife, vrea să recruteze din bănci, companii de leasing şi firme de asigurări 200 de agenţi şi manageri de vânzări cu experienţă în sectorul financiar şi urmăreşte dublarea în câţiva ani a afacerilor derulate prin acest canal de distribuţie.
Asigurătorul va investi circa 8,5 mil. euro în doi ani pentru a susţine noii agenţi, care îşi vor crea practic o afacere proprie. Agenţii de vânzări vor beneficia de un sprijin financiar de 40.000 de euro în primii doi ani de contract, iar managerii de 70.000 de euro.
"Acum există oportunitatea de a creşte forţa de vânzări pentru că băncile au anunţat disponibilizări şi multe companii de asigurări va trebui să se restructureze. Vânzările prin acest canal s-ar putea dubla în câţiva ani având în vedere că aceşti agenţi vor vinde produse mai multe şi mai scumpe", a declarat Theodor Alexandrescu, directorul general al Alico.
Dublarea vânzărilor ar însemna ca primele subscrise prin intermediul agenţilor să depăşească 30 mil. euro pe an. În prezent, o treime din businessul de circa 50 mil. euro al Alico este generat de agenţii de vânzări. Compania lucrează cu 400 de agenţi şi are un portofoliu de 750.000 de clienţi.
Alico, companie controlată de gigantul american MetLife, vrea să recruteze din bănci, companii de leasing şi firme de asigurări 200 de agenţi şi manageri de vânzări cu experienţă în sectorul financiar şi urmăreşte dublarea în câţiva ani a afacerilor derulate prin acest canal de distribuţie.
Asigurătorul va investi circa 8,5 mil. euro în doi ani pentru a susţine noii agenţi, care îşi vor crea practic o afacere proprie. Agenţii de vânzări vor beneficia de un sprijin financiar de 40.000 de euro în primii doi ani de contract, iar managerii de 70.000 de euro.
"Acum există oportunitatea de a creşte forţa de vânzări pent