Potrivit site-ului Asociaţiei de intervenţie terapeutică în criză, iată care este legislaţia cu privire la violenţa în familie în România dar şi în alte ţări.

Legea nr. 217/2003 defineşte violenţa în familie ca fiind orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. De asemenea, împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale se încadrează tot în conceptul de violenţă în familie. Astfel, această lege extinde conceptul de violenţă în familie şi la alte forme de violenţă decât cea fizică.

Prin membru de familie se înţelege atât soţ cât şi rudă apropiată, dar şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil.

Legea nr. 211/2004 reglementează unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile acestora precum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară acordată de către stat victimelor infracţiunilor. Conform articolului 8, victimele tentativei infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav precum şi cele ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală beneficiază de consiliere psihologică asigurată de serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor. De asemenea, în baza articolului 14, victimele beneficiază de asistenţă juridică la cerere. Conform articolului 21 alineat 1 litera a), persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, o infracţiune de vătămare corporală gravă, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei sau o infracţiune de viol primesc, la cerere, compensaţii financiare.