Îmi amintesc siguranța cu care, în urmă cu două săptămâni, Mircea Sandu le (ne) dădea asigurări presupușilor investitori de la Roșia Montană că îi poate ține pe suporteri sub control. ”Se pot controla. Se pot controla”, a repetat, sigur pe el, președintele FRF. Iar ca argument aducea forța celor 700 de bigieși pe care îi are sub contract. La fel cum era convins că forța banilor va putea rezolva problema presei, realizând, dacă nu o blocadă totală, măcar trimiterea la pagina 4 a articolelor critice.
Ei bine, chiar dacă bigieșii și-au dat mâna cu jandarmii, s-a dovedit că suporterilor nu li se poate închide gura. Intervenția în forță de la meciul România-Uruguay nu a făcut decât să crească mobilizarea acestora. Iar din pagina a 4-a a ziarelor, subiectul a ajuns pe prima. Suporterii, și nu doar ei, au învățat în această iarnă ce înseamnă libertatea. Spre deosebire de anii 89-90 și-au dat seama că libertatea înseamnă mai mult decât alimentare pline ori levis și adidas la liber. Au învățat-o la modul dur, cu bulane în cap și peste spate și cu gaze lacrimogene în ochi. Iar acestea sunt lucruri care nu se uită ușor.
La rândul ei, măcar o parte a presei a înțeles să nu mai generalizeze. Să nu mai suprapună excesele a câtorva provocatori peste întregul grup al suporterilor. Și sper că, măcar în ceasul al treisprezecelea, să-și fi dat seama de ce parte a baricadei îi e locul. Îmi doresc ca presa să fi înțeles că închizând ochii asupra intervențiilor abuzive ale forțelor de ordine de anul trecut împotriva activiștilor din Campania Salvați Roșia Montană, nu a făcut decât să-i încurajeze pe jandarmi să intre cu bastoanele și gazele la înaintare pentru a confisca un baner pe care scria ”FRF=RMGC”. Iar mai apoi să vadă ”roșu în fața ochilor” în fața mesajului ”Mitică la brutărie”. Această din urmă intervenție nu e cu nimic mai absurdă decât cea a polițiștilor și jan
