638 de braşoveni au beneficiat de ştergerea unor restante pentru că sumele datorate de erau de 1 leu, 2 sau 5 lei
Codul de Procedura Fiscală da posibilitatea autorităţilor locale să eşa-loneze, sau chiar să anuleze datorii mai mici de 40 lei. La Braşov, la sfârşitul lunii ianuarie, Consiliul Local a hotărât anularea datoriilor mai mici de 12 lei către bugetul local. 638 de braşoveni au beneficiat de ştergerea acestor restante pentru că sumele datorate de aceştia erau de 1 leu, 2, sau 5 lei. Dacă ar fi fost să fie executaţi silit, costul unei asemenea intervenţii era de 12 lei, astfel că executarea nu era rentabilă. Suma totală a scutirilor de anul acesta la Braşov a fost de 6.000 de lei. În schimb, în judeţul Braşov au fost suspendate începând cu data de 1 februarie 1.300 de ajutoare băneşti de la stat pentru că beneficiarii lor aveau datorii la bugetul local. Dintre acestea 412 au fost indemnizaţii de creştere a copilului.
Consiliul Local Codlea a aplicat şi el această procedură fiscală, însă cu o eroare. O singură familie care datora 73 de bani către bugetul local, nu a beneficiat de acesta oportunitate pentru că mai avea o amendă. Ea nu a fost executată, în schimb doamna Pepene, proaspătă mămică, a rămas fără ajutorul de creştere al copilului, în valoare de 600 de lei/lună. Funcţionarii din Primăria Codlea pun situaţia pe seama unei erori a sistemului computerizat şi îşi cer scuze. „Nu a fost vorba despre o eroare umană, ci de una informatică. Din cauza programului avut anterior, anul trecut, deşi debitorul şi-a achitat întreg debitul, nu au fost preluate aceste datorii, apărând în program un rest de 73 de bănuţi, sumă rotunjită la un leu. Am schimbat programul informatic. Având în vedere că acele tabele cuprindeau 758 de persoane, iar timpul de răspuns la această situaţie a fost scurt, probabil că operatorul nu a observat că suma