(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 70, martie 2012)
A devenit un clişeu "argumentul" că, între lectura pe hîrtie şi lectura online, o preferăm pe prima, pentru că "simţim mirosul hîrtiei proaspăt tipărite, auzim foşnetul paginilor, pipăim coperta lucioasă" ş.a.m.d. E normal. Pînă la urmă, dincolo de orice studiu sau teorie sofisticată despre psihofiziologia lecturii, putem reduce totul la o constatare simplă: cartea este, de atîta vreme, unul dintre obiectele familiare omului. Şi nu (prea) s-a schimbat esenţial în acest timp, în ciuda tuturor modificărilor: e vorba (tot) de nişte fascicole de foi prinse între două coperţi.
Cum stăm însă cu preferinţele în materie de cumpărare? Cu atît mai mult ar trebui să alegem varianta "fizică": în librărie, pipăitul coperţilor, plimbatul privirii peste rafturi, "drămăluitul" fiecărui volum, răsfoitul la întîmplare sînt mici ritualuri preliminare cumpărării care pregătesc sau stimulează ritualul cel mare al lecturii. Pentru asta însă e nevoie de librării, desigur. La acest capitol, stăm prost şi nu vom sta mai bine nici în viitor. Dintre cele vechi, foarte multe librării s-au închis: avem oraşe mici şi mijlocii fără nici o librărie, iar în oraşele mari au rămas doar cîteva librării în centru. Au apărut cîteva mici lanţuri de librării noi şi moderne, prezente în cîteva mari oraşe şi care au succes numai dacă se ocupă şi cu altceva: evenimente culturale, vînzarea de cadouri, suveniruri sau/şi electronice. Dar trebuie să ne împăcăm cu ideea că nu vom avea niciodată un lanţ de mari librării adevărat, precum FNAC, Barnes & Noble ori măcar Feltrinelli. Între timp, editurile au început să vîndă direct pe site-urile proprii şi au apărut librăriile online. Într-un comunicat recent, elefant.ro (cea mai nouă dintre ele) făcea chiar topurile celor mai vîndute titluri, pe categorii. (Ar merita o comparaţie cu ce şi cît
