Nimic mai simplu pentru imaginarul religios al multor romani decit sa-l invite pe Dumnezeu sa-i scoata din absolut toate nevoile, daca tot il slujesc cu pomelnice, ofrande, ritualuri si alte alea. Sa nu omitem, pentru corectitudine, si putina smerenie ori iubire. Jurnalista il zoreste pe interlocutor sa articuleze ceva despre nametii care-i potopisera gospodaria. Desi imaginile cu troienele cit casa erau concludente, ea insista sa obtina un raspuns cit mai dramatic. Buimac, preopinentul nu-si prea gaseste cuvintele, dar in cele din urma se incordeaza, pentru a-i da un raspuns antologic, ce pare a-i satisface curiozitatea: "Dumnezeu ne-a dat zapada, Dumnezeu sa ne-o ia!". Zis si facut. Intimplarea cu pricina merita retinuta nu atit pentru naivitatea descumpanitoare a personajului, cit pentru adevarul de dincolo de cuvinte, as spune, din inconstientul si fatalismul nostru colectiv. Dumnezeu este, pentru un numar neprecizat de romani (dar inclin sa cred, suficient de mare pentru a ne ingrijora), un gen de factotum, chemat, de ce nu, sa puna si mina pe lopata ca sa ne deszapezeasca, daca tot s-a jucat cu fulgii de nea, expediindu-i in cantitati inumane peste capetele noastre. Nu i-ar strica, asadar, sa-si repare excesul de zel, deszapezindu-le incintele dreptcredinciosilor de la Dunarea de Jos. Nimic mai simplu pentru imaginarul religios al multor romani decit sa-l invite pe Dumnezeu sa-i scoata din absolut toate nevoile, daca tot il slujesc cu pomelnice, ofrande, ritualuri si alte alea. Sa nu omitem, pentru corectitudine, si putina smerenie ori iubire. Raspunsul celui potopit de nameti m-a facut initial sa izbucnesc in ris, dupa care sa cad pe ginduri. Lumea satelor e inca departe de civilizatie in multe zone ale tarii. stim si de ce, nu staruim pentru moment. Romania rurala pare incremenita, pe alocuri, intr-un ev mediu intirziat, in care superstitiile covirsesc dogma