(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 70, martie 2012)

La 36 de ani, i se spune "noul Vonnegut", într-un peisaj editorial - cel american - unde Noul Val a adus, în ultimii ani, cîţiva prozatori de excepţie. Ron Currie Jr. a debutat în 2007 cu un volum de povestiri, God is Dead, premiat de critici, dar abia debutul în roman, cu Totul contează!, a fost remarcat cu adevărat, figurînd pe toate listele literare "best of" ale anului 2009, alcătuite de cele mai prestigioase publicaţii americane. New York Times descria romanul "teribil de haios" şi "absolut electrizant", dar astfel de etichete sînt departe de a reda consistenţa acestei distopii pline de umor şi de tragism, născută dintr-o simplă şi fundamentală întrebare: din moment ce ştiu că voi muri, ceva din ceea ce fac mai are vreun sens?

V-aţi dorit dintotdeauna să scrieţi?

Am spus poveşti în mai multe forme de cînd eram foarte mic, de pe vremea cînd reuşeam să articulez suficient de multe cuvinte încît să pot face asta. În liceu, am scris ficţiune, am desenat comicsuri, am scris piese de teatru şi chiar am lipit la un loc, pe casete audio, fragmente din cîntece şi pasaje recitate. Aşa că, da, am simţit întotdeauna acest imbold de a spune poveşti, şi sînt convins că aş fi făcut-o oricum, aşa cum o fac azi sau sub altă formă. Indiferent dacă cineva m-ar fi plătit sau nu pentru asta.

Cred că (o parte din) provocările unui scriitor vin din locul în care s-a născut. V-a inspirat în vreun fel locul de baştină, Maine?

Eu cred că majoritatea provocărilor şi a ocaziilor din viaţa unui scriitor vin din locul în care el locuieşte - mai exact din locul în care a crescut şi s-a maturizat. Flannery O'Connor spunea că, dacă supravieţuieşti copilăriei, ai suficient material cît să-ţi ajungă tot restul vieţii, şi sînt înclinat să-i dau dreptate. Maine e un loc amuzant şi cumva izolat, într-un fel e unic