Atacantul Adrian Mutu (foto) nu a fost convocat pentru meciul pe care echipa pe care echipa sa, Cesena, l-a pierdut duminică, în deplasare, scor 0-2 (Moras ‘62-autogol, Nastasic ’74) în compania formaţiei Fiorentina, în etapa a 26-a din Serie A. „Briliantul“ a fost pedepsit pentru că nu a revenit la timp în Italia, după amicalul disputat la Bucureşti cu naţionala Uruguayului (1-1). Din câte se pare, în loc să urce în avion, Mutu a plecat de la meci direct la o petrecere organizată în barul său din Capitală. Antrenorul Cesenei, Mario Beretta, a fost înfuriat de atitudinea „Briliantului“, dar s-a justificat astfel: „Nu l-am văzut în formă nici contra lui Chievo, nici contra Uruguayului“. Povestea este susţinută şi de oficialii „căluţilor de mare“, pe site-ul oficial al Cesenei regăsindu-se următoarea explicaţie: „Este doar o decizie tehnică, nu una disciplinară, aşa cum s-a făcut aluzie în media“. 7 goluri a marcat Adrian Mutu în 20 de meciuri la Cesena, al cărui atac este cel mai slab din Serie A, având doar 16 reuşite. Cesena ocupă ultimul loc în clasament, având o „avere“ de doar 16 puncte. Alte rezultate din etapa a 26-a: Palermo - AC Milan 0-4, Juventus - Chievo 1-1, Parma - Napoli 1-2, Udinese - Atalanta 0-0, Siena - Cagliari 3-0, Fiorentina - Cesena 2-0, Lecce - Genoa 2-2, AS Roma - Lazio 1-2, Bologna - Novara 1-0, Inter - Catania 2-2. Clasament: 1. AC Milan 54, 2. Juventus 51, 3. Lazio 48. Atacantul Adrian Mutu (foto) nu a fost convocat pentru meciul pe care echipa pe care echipa sa, Cesena, l-a pierdut duminică, în deplasare, scor 0-2 (Moras ‘62-autogol, Nastasic ’74) în compania formaţiei Fiorentina, în etapa a 26-a din Serie A. „Briliantul“ a fost pedepsit pentru că nu a revenit la timp în Italia, după amicalul disputat la Bucureşti cu naţionala Uruguayului (1-1). Din câte se pare, în loc să urce în avion, Mutu a plecat de la meci direct la o petrecere organ