Astăzi se lansează la Geneva versiunea de serie a modelului Ford, care va fi produs la Craiova
Modelul Opel Ampera a fost declarat, ieri, la Salonul Auto de la Geneva, mașina anului 2012, cu un număr de 330 de puncte. Pe locul al doilea s-a clasat Volkswagen Up!, iar pe locul al treilea, Ford Focus. Un juriu format din 59 de jurnalişti din Europa, specializaţi pe domeniul auto, a făcut nominalizările pentru maşina anului 2012. În competiţie au intrat Citroen DS5, Fiat Panda, Ford Focus, Opel Ampera (varianta europeană a Chevrolet Volt), Range Rover Evoque, Toyota Yaris şi Volkswagen Up!
Ford B-Max va fi lansat astăzi
În cadrul celei de-a 82-a ediţii a Salonului Auto de la Geneva va fi prezentat, astăzi, noul Ford B-Max, vehiculul care va fi produs la Craiova în a doua jumătate a acestui an. Noul model al companiei Ford va fi prezentat de preşedintele Ford Motor Company, Alan Mulally, şi de preşedintele Ford Europa, Stephen Odell. Luni seară, cei doi oficiali ai companiei Ford au prezentat noutăţile companiei, Ford Kuga și Ford Fiesta ST, în cadrul unei recepţii organizate la Geneva, în preambulul deschiderii salonului.
Salonul Auto de la Geneva va fi deschis doar pentru jurnalişti în zilele de 6 şi 7 martie, urmând ca în perioada 8 - 20 martie salonul să fie accesibil publicului larg interesat de noutăţile din domeniul automobilistic.
Astăzi se lansează la Geneva versiunea de serie a modelului Ford, care va fi produs la Craiova
Modelul Opel Ampera a fost declarat, ieri, la Salonul Auto de la Geneva, mașina anului 2012, cu un număr de 330 de puncte. Pe locul al doilea s-a clasat Volkswagen Up!, iar pe locul al treilea, Ford Focus. Un juriu format din 59 de jurnalişti din Europa, specializaţi pe domeniul auto, a făcut nominalizările pentru maşina anului 2012. În competiţie au intrat Ci