Care este motivul pentru care mediul academic, mass-media, birocraţii, poeţii, literaţii, „creativii“, jurnaliştii şi mulţi profesori universitari şi neuniversitari au înclinaţii atât de pronunţat anticapitaliste?

Evenimentele de acum o lună şi ceva, cunoscute în istoriografia contemporană drept Marea Revoluţie din Ianuarie, ne-au confruntat cu o bulversantă listă de cazuri, pe care - în absenţa unui termen mai bun - le-am numit cazuri de psihopatologie individuală şi a mulţimilor. Oameni aparent raţionali şi decenţi au fost surprinşi ilustrându-se public cu o iraţionalitate acută întrecută doar de o iresponsabilitate pe măsură. În astfel de cazuri, simţi că dezbaterea publică are nevoie de intervenţia unei voci experte în ale psihopatologiei, un specialist în domeniu care să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat. De ce oameni presupus inteligenţi şi rezonabili ajung să aibă fixaţii şi manii în chestiuni publice, făcând lucruri parcă desprinse din manuale de popularizare a teoriilor dezordinii comportamentale? Cum şi de ce ajung persoane pe care le considerai echilibrate să se comporte public în vecinătatea isteriei şi paranoiei? De ce figuri publice aparent responsabile şi care au poziţii sociale în virtutea cărora se presupune că în momente de criză vor acţiona ca voci ale raţiunii, echilibrului şi lucidităţii ajung să susţină idei şi atitudini care, oricum ai pune-o, fie se confundă cu isteria colectivă, fie o alimentează? Am simţit şi simţim în continuare nevoia ca cineva să fi scris cu profesionism câteva articole lămuritoare.

Acesta este contextul în care am deschis şi eu, ca toată lumea, cu mare speranţă, revista 22. Dacă vreun eminent intelectual occidental de origine română care se întâmplă să fie şi un distins psihiatru, dar şi un bun cunoscător al contextului românesc ar scrie ceva, aceasta te aştepţi să fie revista unde ar publica. Aşte