(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 70, martie 2012)
De Crăciun mi-am făcut cadou un e-book. Am preferat modelul propus de Amazon, deşi este predominant anglofon, iar eu citesc mai mult în alte limbi. Cred că am fost victima publicităţii şi a uşurinţei cu care poţi cumpăra acest model. Dar cu proxima ocazie îmi voi procura şi dispozitivul rival, bazat pe "e-pub", care-mi va da acces la cărţile franceze sau româneşti.
Am făcut cumpărătura sfidînd avertismentele amicilor mei care arătau cel mai mare dispreţ pentru acest tip de lectură. Am auzit repetate elogii ale cărţii ca obiect: cum o pipăi, cum o miroşi, cum întorci paginile într-un sens, în altul etc... Au dreptate, într-un anumit fel, cei care m-au dispreţuit fiindcă mi-am cumpărat e-book-ul. Multe din voluptăţile citirii se duc pe copcă. Dar nu pot să spun că au în întregime dreptate. De pildă, maşinăria se ţine foarte bine în mînă. E uşoară cît cea mai uşoară carte de buzunar. Ecranul, fără retroluminare, citit la lumină reflectată ca orice pagină, este extrem de lizibil. Nu luceşte, poţi potrivi tu dimensiunea caracterelor.
Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii. Chiar dacă există mijloace auxiliare de regăsire a unui pasaj, ele sînt mai laborioase ca răsfoirea. În schimb, ce lucru minunat, eşti conectat la un dicţionar şi regăseşti instantaneu definiţiile cuvintelor.
Seducător, dar în acelaşi timp primejdios e accesul la orice carte. Nu mai ai timp să te gîndeşti, acţionezi impulsiv. În cîteva secunde am cumpărat - şi înmagazinat în memoria aparatului - Biblia, versiunea St. James (tot ce este clasic este şi extrem de ieftin, uneori gratuit).
Cartea, cu paginile ei legate între scoarţe, este istoric recentă. Este ea şi trecătoare? Mie mi-ar părea rău. M-am născut cu cărţi în jurul meu, şi aşa voi muri. Dar trebuie să ai simţul istoriei. Totul curge. Cartea ţine pr
