Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost arestat un escroc care închiria autoturisme pe care le dezmembra şi le vindea pe internet

Publicat in Adevarul, marți 6 martie 2012 ·

Costin Mihail Ionescu închiria şi apartamente pe care le subînchiria apoi, primind bani în avans. Ca noii chiriaşi să nu poată pătrunde în locuinţele pentru care plăteau, schimba încuietorile de la intrare.

Astăzi a fost arestat de către Judecătoria din Râmnicu Vâlcea pentru înşelăciune în convenţii şi furt, un escroc sadea care de luni bune era căutat de poliţie. Costin Mihail Ionescu (42 ani) din Râmnicu Vâlcea a mers în perioada ianuarie-martie 2011 la cinci societăţi comerciale din Vâlcea, Bucureşti şi Piteşti care aveau ca obiect de activitate închirierea de autovehicule. „Bărbatul a închiriat cinci autoturisme mărcile Renault, Skoda, Audi şi Dacia Logan pe care, după ce a intrat în posesia lor, le-a valorificat", se spune în comunicatul de presă al Parchetului Vâlcea. „Costin I. se prezenta drept proprietar al autovehiculelor şi le înstrăina pentru piese de schimb. De exemplu, Skoda închiriată din Bucureşti, a oferit-o spre vânzare pe internet. Societatea păgubită a descoperit maşina pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, pentru că autoturismul avea sistemul de localizare GPS activat. Avea numere de înmatriculare de Spania, anvelopele schimbate şi îi lipseau mai multe bunuri din interior ", a spus insp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.

A plecat cu centrala din apartamentul închiriat

În anul 2010 şi în luna octombrie 2012, Costin Ionescu dându-se drept proprietarul a mai multor locuinţe pe care el le închiriase, a dus în eroare alte patru persoane, cărora le-a închiriat locuinţele respective ca şi cum i-ar aparţine, primind banii pe chirie în avans. După încasarea banilor, escrocul schimba yala încuietorilor, noii săi chiriaşi neputând pătrunde în locuinţele care de fapt nu-i aparţineau. „La una dintre locuinţele închiriate, Costin I. a plecat şi cu centrala Ariston şi cu caloriferele ", a mai spus insp. Alina Teod

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 39 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 54 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 24 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°