Parlamentul francez a adoptat marţi o lege controversată menită să lupte împotriva uzurpării identităţii, instaurând un fişier cu datele biometrice ale tuturor francezilor, relatează AFP.
Noua lege, împotriva căreia socialiştii vor sesiza Consiliul Constituţional, implementează o carte de identitate biometrică, care va fi ataşată unui fişier centralizat, pentru a lupta împotriva fenomenului uzurpării identităţii, care a afectat 15.000 de persoane în 2009, conform deputatului de dreapta Eric Ciotti.
Noua carte de identitate va avea două cipuri electronice. Primul va conţine toate datele biometrice ale unui individ (stare civilă, adresă, statură, culoarea ochilor, amprente digitale etc). Cel de-al doilea, facultativ, va servi drept semnătură electronică pe Internet pentru schimburi comerciale şi administrative.
Propunerea a făcut obiectul unui conflict între Senat şi majoritatea de dreapta din Adunarea Naţională, privind natura legăturii care trebuie să existe între datele biometrice înscrise în noua carte de identitate şi cele centralizate în fişierul general al tuturor francezilor.
Adunarea Naţională, susţinută de Guvern, a apărat o "legătură puternică", pe care în final a adoptat-o. Senatul, care a avertizat asupra riscurilor pentru libertăţi în cazul unui fişier generalizat, susţinea o "legătură slabă".
Parlamentul francez a adoptat marţi o lege controversată menită să lupte împotriva uzurpării identităţii, instaurând un fişier cu datele biometrice ale tuturor francezilor, relatează AFP.
Noua lege, împotriva căreia socialiştii vor sesiza Consiliul Constituţional, implementează o carte de identitate biometrică, care va fi ataşată unui fişier centralizat, pentru a lupta împotriva fenomenului uzurpării identităţii, care a afectat 15.000 de persoane în 2009, conform deputatului de dreapta Eric Ciotti.
Noua carte de identi