Exista un numitor comun intre presedintele nostru, Traian Basescu, si noul presedinte, recent ales, al Rusiei, Vladimir Putin: in momentele de emotie, si unul si altul ofera telespectatorilor stropi de lacrimi.
Parcurgand presa straina, as zice ca poate intreaga lume a facut speculatii cu privire la veridicitatea lacrimii lui Putin si, mai ales, la sensul ei, care poate oscila de la emotie si bucurie, efuziune sau recunostinta pentru cei care l-au votat, si pana la un efect scenic bine calculat, efectul ei in public putand avea impacte mai puternice decat orice discurs.
Un lucru este cert: lacrima, ca si zambetul, umanizeaza personalitatea. Pe cel care nu zambeste si nu plange niciodata il simti distant, insensibil, arogant si poate chiar iti este nesuferit. Ai senzatia ca si lui ii esti indiferent.
In ce priveste exercitiului zambetului, nu-i greu sa-l adopti prin manierele din societate, ceea ce tine chiar de educatie si cutuma. Plansul insa este ceva iesit din comun si poate fi convingator prin spontaneitatea lui.
Comentariile presei internationale nu ezita sa puna lacrima nici pe seama vantului, care sufla in zona Kremlinului, iritand nu numai ochii presedintelui, ci si ai altor participanti la momentul solemn. Speculatii se pot face multe.
Fireste, cea mai marcata de eveniment este presa moscovita, multi gazetari fiind convinsi ca cele petrecute ating intimitatea cea mai sensibila a sufletului rusesc. Da, pana duminica rusii care l-au votat pe Putin, l-au simpatizat, l-au respectat au sperat in el. Duminica au simtit ca-l si iubesc.
Dar, spre deosebire de presa din intreaga lume, care a tratat cazul Putin ca pe un unicat global, noi ne putem aminti ca tot o lacrima si-a produs efectul spectaculos la Bucuresti, cand presedintele Basescu a obtinut primul mandat tot cu ocazia unui moment lacrim