O discuție pe care am avut-o cu un tânăr deținător al unei afaceri aflate la început de drum. O afacere de nișă, pe un domeniu care promite mult și despre care nu unul, ci mai mulți consultanți i-au spus că ar putea avea un potențial enorm în condițiile în care părea un deschizător de drumuri pe zona de servicii.

„Mi-am dorit de la bun început să fiu corect cu statul în proporție de 100%. Am început cu 5 angajați, pe care i-am luat cu carte de muncă și cărora le-am plătit salariile, cu toate taxele, ca la carte”, mi-a spus proaspătul om de afaceri, care după doar 4 luni a început să-și dea seama că începe să aibă probleme. Taxele pe care le dădea în fiecare lună pentru cei 5 angajați erau mult prea mari pentru o firmă aflată la început de drum, intrată în vâltoarea poverilor fiscale din România și izbită din plin de nivelul uriaș al taxării pe forța de muncă.

Orice creștere de salariu era aproape exclusă din start pentru că asta ar fi însemnat implicit o creștere a taxelor care se duceau la stat. Deși angajații își făceau bine treaba, cu timpul au început să devină demotivați pentru că salariile lor rămâneau la fel, indiferent de performanțe.

"Salvarea" a venit de la un consultant cu experiență pe management operațional al cărui răspuns rezumat în cuvinte extrem de puține a fost următorul: "evaziune sau faliment". Angajatorul a trebuit să-și facă un scurt plan de alocare a resurselor financiare și umane: dat fiind faptul că activitatea firmei avea și un caracter sezonier, din cei 5 angajați, doar unul necesita angajare permanentă, în timp ce ceilalți 4 trebuiau trecuți pe colaborare sau plătiți la număr de ore lucrate.

"Dacă nu făceam acest artificiu, acum desființam firma", îmi spune cu amărăciune micul patron, care nu a ținut pasul cu taxele prea mari ale statului. Și acum intervine o problemă de etică fiscală: e mai b