Apelul telefonic pe care îl citează procurorii ar fi fost făcut de Gheorghe Vlădan luni, la ora 17.37, după cum indica telefonul martorului invocat.
În referatul cu propunerea de arestare a lui Gheorghe Vlădan, procurorii susţin că Vlădan este autorul atacului armat soldat cu doi morţi şi şase răniţi şi că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică.
Bazându-se pe declaraţiile martorilor, procurorii afirmă în referat că bărbatul a tras mai întâi un foc în soţia sa, în zona pieptului, apoi alte trei focuri în cea de-a doua persoană pe care a ucis-o, casiera B. M., pe care a nimerit-o în piept şi cap.
Atacatorul a tras apoi alte şapte focuri de armă în şase dintre persoanele aflate în salonul de cosmetică, astfel "consumând muniţia aflată în încărcătorul pistolului".
Potrivit documentului citat, cele şase persoane rănite au fost duse la Spitalul Floreasca şi la Spitalul Elias.
"Victima C.I.D. de 57 de ani, a prezentat o plagă împuşcată la nivelul hemitoracelui drept. Victima S.M., de 51 de ani, a prezentat o plagă împuşcată la nivelul toracelui şi a braţului drept. Victima B.I. a prezentat plăgi împuşcate în zona inferioară a abdomenului", scriu procurorii în referat despre cele trei persoane rănite care au ajuns la Spitalul Floreasca.
Referitor la cei duşi la Spitalul Elias, procurorii susţin că "victima P.I., de 56 de ani, a prezentat o plagă prin împuşcare la nivelul genunchiului stâng, cu glonţ restant", că "victima R.G., de 40 de ani, a prezentat plăgi împuşcate la nivelul membrelor inferioare" şi că cel de-al şaselea rănit, A.M., de 32 de ani, "a prezentat o plagă împuşcată la nivelul toracelui".
Procurorii susţin, bazându-se pe depoziţiile a cinci martori, faptul că Vlădan este autorul atacului, unii dintre cei audiaţi cunoscându-l anterior, dar fac şi o reconstituire a cazului, pe baza