Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lehman Brothers, gigantul bancar al cărui colaps a dus la izbucnirea crizei, a ieşit din faliment după 1.268 de zile

Publicat in Adevarul, marți 6 martie 2012 ·

Lehman Brothers a ieşit astăzi din falimentul declarat la 15 septembrie 2008, prăbuşire ce a marcat începutul crizei economice mondiale şi care a destabilizat întregul sistem bancar mondial. Grupul va începe să ramburseze datoriile către creditori la 17 aprilie.

Falimentul Lehman Brothers încă este considerat cel mai mare din istoria SUA. La momentul colapsului, Lehman Brothers avea active de 639 de miliarde de dolari.

După 1.268 de zile, încheierea procedurii de faliment permite grupului să distribuie circa 65 de miliarde de dolari creditorilor care au depus cereri pentru a recupera peste 300 de miliarde de dolari, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Planul de rambursare a datoriilor a fost aprobat în decembrie de un tribunal american pentru falimente. Principalele active au fost preluate de bănci, printre care grupul britanic Barclays. Grupul nu-şi va relua încă activităţile, se arată într-un comunicat emis astăzi de reprezentanţii băncii. „Suntem fericiţi să anunţăm ieşirea de sub protecţia legii insolvenţei şi intrarea în etapa finală a procesului de distribuire a banilor către creditori“, a declarat John Suckow, directorul operaţional al grupului, citat de AFP.

Fosta bancă de investiţii are disponibile lichidităţi de circa 18 miliarde de dolari şi ar putea să achite creditorilor 12-14,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Cum arată cel mai mare faliment din istoria SUA

În urmă cu trei ani, falimentul gigantului bancar Lehman Brothers trimitea lumea financiară în haos. Panica şi isteria generate de intrarea în faliment a grupului bancar american Lehman Brothers au avut o contribuţie semnificativă la intrarea în recesiune.

15 septembrie 2008. Cele mai negre scenarii care erau vehiculate pe la colţurile zgârie-norilor de pe Wall Street devin realitate. Lehman Brothers, a patra bancă de investiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 20.000 de lire sterline, găsite în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul Internaţional Timişoara/ El nu a putut justifica banii

G4Media acum 46 minute
Un bărbat de 33 de ani care a sosit de la Londra pe Aeroportul Internaţional Timişoara avea în bagajul de mână aproximativ 20.000 de lire sterline, bani pe care nu i-a putut justifica. Suma a fost reţinută de Biroul Vamal, transmite News.ro. Urmăreș

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Superliga: Liviu Ciobotariu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

News.ro acum 53 minute
Antrenorul Liviu Ciobotariu (54 ani) a semnat cu FC Petrolul Ploieşti, un contract valabil pentru următorii doi ani.

CFR Călători Patru noi trenuri PNRR pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și retur

Ziua Constanta acum 33 minute
Patru noi trenuri PNRR pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și retur CFR Călători informează că, începând cu data de 3 iunie 2025 și respectiv 4 iunie 2025, vor circula patru noi trenuri PNRR pe ruta Brașov – București Nord – Constanța și ret

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum o ora
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

Cât CÂȘTIGĂ un muncitor necalificat în Elveția. Un român a dezvăluit suma rămasă, după plata impozitelor

Gandul acum 2 ore
Un muncitor român necalificat, aflat în Elveția, și-a făcut public fluturașul de salariu, dezvăluind astfel cu câți bani rămâne în mână dintr-un salariu brut de 5.900 de franci. Bărbatul a postat un video pe TikTok, în care le-a aratat conaționalilo

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum 2 ore
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum 3 ore
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

15°/29°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

28°
mar.

17°/30°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°