Scriitorul columbian Gabriel García Márquez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură împlineşte, astăzi, vârsta de 85 de ani.
Agenţia spaniolă de presă EFE precizează că data este marcată şi de lansarea în format digital a celei mai cunoscute cărţi a scriitorului, "Un veac de singurătate". Romanul a fost tradus în aproape toate limbile pământului, iar însuşi Garcia Marquez îl consideră opera sa mitică (deşi nu cea mai importantă, care este "Dragostea în vremea holerei").
Garcia Marquez s-a născut în Aracataca, pe coasta caraibiană a Columbiei, la 6 martie 1927. El locuieşte acum în Mexic, de câteva decenii, şi nu a scris de multă vreme, din cauza unei boli grave. Însă de la prima nuvelă, "Frunze uscate", publicată în 1995 şi până la ultima - "Amintirile curvelor mele triste", din 2004, neuitând nici de cărticica din 2010, cu texte provenite din discursuri, "Eu nu vin să ţin un discurs", García Márquez a reuşit să facă oamenii mai fericiţi, să se bucure de muzica vorbelor sale, într-o lume ostilă şi cenuşie, consemnează EFE.
Marcarea celor 85 de ani ai lui García Márquez nu se va încheia marţi, pentru că în 2012 se împlinesc şi 30 de ani de când scriitorul a primit Premiul Nobel pentru Literatură.