„Occidentul nu mai poate predica acum către ţările din Europa de Est privatizări pe linie ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat cu băncile şi companiile sale. Vestul nu mai are nici o autoritate morală să ceară privatizare având în vedere că a făcut invers în ţările sale, adică a naţionalizat. În mod normal, nimeni din Europa de Est n-ar trebui să-l mai asculte.” Aceste cuvinte nu aparţin vreunui marxist rătăcit de prin Europa de Est şi nici vreunui politician naţionalist demodat din această regiune, ci dnei Joan Hoey, senior analyst la Economist Intelligence Unit, divizia de cercetare a marelui grup The Economist, care editează renumita revistă cu acelaşi nume. Aprecierea a fost rostită chiar la „Conferinţa The Economist” de la Bucureşti.
Cu aceste cuvinte la spate, îndrăznesc, ca unul din veteranii analizelor asupra economiei din România, să mă adresez dlui Mihai Răzvan Ungureanu, învestit de curând în funcţia de prim-ministru, cu rugămintea de a nu mai pleca urechea la cererile reprezentanţilor FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, trecând la sistarea pur şi simplu a privatizărilor. România nu mai are ce privatiza. Ce a avut de privatizat a privatizat deja. Chiar mai mult decât trebuia. În administrare privată pot şi chiar trebuie să fie structurile industriale şi comerciale. Dar, în nici un caz, exploatarea resurselor naturale, serviciile publice, în frunte cu distribuţiile de energie, şi băncile. Acestea sunt monopoluri! Şi monopolurile private sunt mai antiproductive şi mai dăunătoare economiei decât monopolurile de stat, în cazul cărora mai pot interveni reglaje economico-politico-sociale publice.
La presiuni externe inimaginabile, privatizarea s-a întins dincolo de normalul dezirabil, traducând pierderea deciziei româneşti în domenii strategice precum exploatarea resurselor petroliere, distribuţia de carburanţi, distribuţia de gaz