Babele sunt femei ştiutoare, iniţiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Există şi o toponimie a Babelor, a strămoaşelor şi moaşelor mitice, considerate un fel de divinităţi meteorologice, active la începutul primăverii. În Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale, Ivan Evseev arată că „în mitologia calendaristică sunt prezente în forma Zilelor Babelor (1-9/12 martie), marcând timpul schimbător şi capricios de primăvară (…) ascendenţa principiului feminin în viaţa naturii, societăţii şi psihologiei individuale”.
Antoaneta Olteanu vorbeşte despre un interval de 12 zile, subliniind „valoarea magică prin două cicluri de şase zile – şase friguroase, şase călduroase, care marchează o ieşire gradată, rituală din iarnă şi instituirea primăverii”. Deci ne aflăm într-una din perioadele cele mai bogate în rituri şi semnificaţii, într-un context festiv nuanţat patronat de divinităţi plurivalente care fac şi desfac anotimpurile, ploile şi zăpezile, lumina şi Soarele.
În gândirea populară, timpul ritual de nouă/douăsprezece zile este egal cu numărul cojoacelor lepădate şi, totodată, cu durata urcuşului Babei Dochia la munte, unde moare din cauza gerului, spre a renaşte odată cu primăvara. „Şi baba suia de zor la munte cu cojoacele pe ea. Când sui mai sus, Dumnezeu a dat o căldură zdravănă, că baba nu mai putea de cald cu atâtea cojoace. Şi ce să facă? Da a prins a ţâpa câte unul. Şi cum a ţâpat unul s-a şi făcut stană de piatră. L-a ţâpat pe al doilea şi s-a făcut şi acesta stană de piatră. Până le-a ţâpat pe toate. Şi baba suia, suia de zor, cu caprele. Pe când a ajuns în vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare şi a îngheţat şi baba cu capre cu tot şi s-au făcut stană de piatră, de i se vede forma şi astăzi. Şi acolo se zice că s-a făcut şi un izvor din Sfânta Odochia”. (colecţia Pamfil Bilţiu)
Este vremea în care fiecare femeie
