Maguay, companie ce activează pe piaţa din România ca furnizor de soluţii complete în segmentul IT, participă la cel mai mare eveniment dedicat industriei digitale, CeBIT, ce se desfăşoară în Hanovra, Germania, între 6-10 Martie.
CeBIT reprezintă cel mai mare târg al tehnologiei informaţiilor şi telecomunicaţiilor din lume, aducând în premieră cele mai noi tehnologii, permiţând publicului larg accesul către producătri de top din întreaga lume.
Maguay este prezent în cadrul târgului, cu un stand dedicat. Compania românească va prezenta la CeBIT ultimele tehnologii în materie de servere, având în standul său, în premieră, un server funcţional ce foloseşte ultima tehnologie Intel, Intel Grizzly Pass. Maguay va expune de asemenea soluţiile sale hardware (sisteme portabile şi desktop, storage şi servere) customizabile, create pe modelul „build-to-order”, ce respectă în totalitate nevoile şi cerinţele clienţilor săi.
Specialiştii Maguay vor susţine demonstraţii ale soluţiei de fleet management iTrack, prin care companiile îşi pot optimiza costurile operaţionale şi eficientiza fluxurile, prin gestionarea şi monitorizarea atentă a vehiculelor proprii. Va fi expusă şi soluţia de virtual Classmate PC, dezvoltată pe platforme Intel, prin care instituţiile şcolare pot crea clase virtuale, existând un calculator al profesorului şi o suită de Classmate PC-uri, aparţinând elevilor, conectate în reţea, perfecte pentru susţinerea de lecţii.
Maguay este un brand cu reputaţie solidă în Europa Centrală şi de Est, fiind Intel Server Local Leader. Astfel, specialiştii companiei vor testa soluţiile companiei din gama de Storage şi Servere, demonstrând performanţa ridicată a acestora. Maguay va expune în premieră noua sa gamă de portabile MyWay.
Compania îşi propune extinderea activităţii în afara graniţelor României, putând of