Liniştea de duh a duminicilor nu poate subordona nici măcar din întâmplare fotbalul. Vasluiul şi Steaua, la Ploieşti şi la Mioveni, au tras cu dinţii pentru a rămâne în aceeaşi lungime faţă de lider. Şi drept e că le-a fost greu. Foarte greu. Chiar aproape de chinuială. Dar, după nişte strângeri care au creat crampe musculare, Vasluiul şi Steaua au reuşit victorii la limită în faţa nu a unor adversari care, altfel, în conformitate cu poziţiile subalterne din clasament, n-ar fi trebuit să dezvolte atâta obrăznicie în joc. Încrâncenarea nu a lipsit din cele două episoade ale etapei.

Dar ea nu a avut darul de a potenţa în vreun fel spectacolul fotbalistic. Nici n-ai de unde cere atâta risipă de calitate. A fost vorba doar de zgârietura înverşunată a mediocrităţii, pragmatismul drumului spre victorie nimicind orice idee de spectacol. Salvarea din plictis a celor care au suportat să fie martori ai respectivelor evenimente a fost cauzată, doar pe alocuri, de anumite isprăvi individuale ale cramponaţilor. Dar tot pe-acolo, prin zona de râs şi voie bună, au mai eşuat, fără nici o intenţie, intervenţiile savante ale marginalilor înscrişi la cuvânt în uvertura celor două recitaluri. Docţii fotbalului ştiau precis ceea ce o să se întâmple la Ploieşti sau la Mioveni şi, chiar dacă niciuna dintre prevestiri nu s-a adeverit, tot ei au dreptate. Fiindcă niciodată nu or să afle pe ce lume trăiesc. Ei suferă de o boală care nu produce nevralgii.

Numele lui Ciprian Tătăruşanu a frecventat asiduu analizele tuturor anusiştilor care frecventează tocşoaiele fotbalistcoide. Toţi aceia, convinşi deja de faptul că Ciprian Tătăruşanu este un gafeur de bogăţie folclorică, au acţionat într-o impresionantă uniune de cuget şi simţiri. Verdictul unanimităţii de gloată era clar. Tătăruşanu trebuia scos din poarta Stelei. Spuneau ei că a fost suficient faptul că Victor Piţurcă şi-a ri