Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputat în Colegiul 7 Florian Constantin şi-a luat în serios „job-ul" de candidat

Publicat in Ziua Constanta, marți 6 martie 2012 ·

După ce a ieşit pe locul 2 în competiţia de la organizaţia municipală, Florian Constantin, prim-vicepreşedinte PDL Constanţa, a făcut brusc o pasiune pentru Parlament.

Deşi iniţial a oscilat în care dintre Colegii să se poziţioneze spre o mai vrednică victorie la parlamentare, cu ajutorul primarului de la Valu lui Traian opţiunea s-a cristalizat, astfel că în zilele noastre Constantin şi-a luat rolul în serios şi nu mai pridideşte cu acţiunile electorale.

Constantin face de toate, împarte mărţişoare, chefuieşte cu organizaţiile secţiilor de votare, are grijă de doamne şi domniţe!

Florian Constantin vrea să câştige Colegiul pe care l-a câştigat în 2008 Matei Brătianu de la PSD, colegiu pe care social-democratul şi l-a adjudecat cu 50% +53 de voturi, deşi a făcut mai degrabă figuraţie. În acelaşi colegiu au mai candidat şi Laurenţiu Mironescu (ex-PDL) şi liberalul Adrian Bratu. Localităţile arondate Colegiului nr. 7 sunt Valu lui Traian şi mai multe străzi din municipiul Constanţa, începând cu şoseaua Mangaliei, toată zona Anda - CET şi se termină în aleea Târnava - intrarea Retezat. Un colegiu aparent silfid şi uşor de cucerit, stăpânit acum de PSD în tandemul Matei Brătianu, deputat -Alexandru Mazăre, senator.

În urmă cu o lună de zile, Florian Constantin a devenit responsabilul colegiului pentru care la toamnă va candida pentru un fotoliu de deputat. Deşi este încurajat puternic din toate părţile şi este de departe singurul democrat-liberal care şi-a început campania pentru parlamentare din vreme, lupta nu se anunţă deloc una uşoară, chiar dacă actualul parlamentar de zonă nu va mai candida. USL pregăteşte un alt candidat pentru Colegiul 7, cel mai probabil un membru PSD. Nici conservatorul Mircea Banias nu ar spune „NU" hotărât deputăţiei în Colegiul 7, în cazul în care nu-şi va putea menţine poziţia de la Senat.

După ce a ieşit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°