Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WIKILEAKS: E-mailurile Stratfor sugerează că trupul lui OSAMA BIN LADEN NU AR FI FOST ARUNCAT ÎN MARE

Publicat in Gandul, marți 6 martie 2012 ·

Cadavrul lui Osama bin Laden a fost, oficial, "depus" în apele din nordul Mării Arabiei, însă e-mailuri interne aparţinând agenţiei de analiză Stratfor, obţinute de grupul de hackeri Anonymous şi postate de WikiLeaks, sugerează că acesta a fost dus în StateleUnite, relatează site-ul Huffington Post.

Conform versiunii oficiale, cadavrul liderului reţelei teroriste Al-Qaida a fost înfăşurat într-o pânză şi "eliberat" în apă de pe puntea USS Carl Vinson, la doar câteva ore după ce acesta a fost ucis pe 2 mai într-o operaţiune secretă a Statelor Unite, cu respectarea tradiţiei musulmane. Forţele americane au precizat că bin Laden a fost ucis într-un atac asupra complexului său din Abbottabad, un oraş-garnizoană din Pakistan.

Vicepreşedintele Stratfor Fred Burton afirmă într-un e-mail, trimis pe 2 mai 2011 la ora 5.26 (12.26, ora României), că "se pare că am luat cadavrul cu noi. Slavă Domnului". Însă "cadavrul (lui bin Laden este în drum) spre Dover, DE (Delaware), la bordul unui avion CIA. Apoi, mai departe spre Institutul de Patologie al Forţelor Armate din Bethesda", se arată într-un e-mail ulterior, trimis în aceeaşi zi, la ora 5.51 (12.51, ora României).

"Dacă trupul este aruncat în mare, lucru de care mă îndoiesc, situaţia este foarte asemănătoare cu a lui Adolph Eichman. «The Tribe» a făcut acelaşi lucru cu cenuşa naziştilor. Noi am vrea fotografii, (teste) ADN, amprente, etc.", scria Burton la ora 6.26 (13.26, ora României), referindu-se la incinerarea cadavrului nazistului, după ce acesta a fost capturat, judecat şi executat, pentru a împiedica ridicarea unui memorial. "Corpul lui (bin Laden) reprezintă o probă judiciară, iar eu nu văd FBI (poliţia federală) sau DOJ (Departamentul Justiţiei) permiţând acest lucru", continuă el.

Preşedintele Stratfor George Friedman pare să fie de acord. "Eichmann a fost văzut în viaţă mai multe luni, la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 59 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 25 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 36 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°