Două femei din Marea Britanie, care au fost prietene pentru aproape 100 de ani, au murit la doar o săptămână distanţă, în luna februarie.
Annie Walsh şi Ivy Turner, amândouă în vârstă de 99 de ani, s-au întâlnit când aveau 4 ani, în timpul Primului Război Mondial, la şcoala din oraşul Oldham. Şi după ce s-au măritat legătura dintre cele două femei a rămas la fel de strânsă. Ivy şi soţul ei, Fred, au făcut luna de miere la Blackpool, împreună cu Annie şi bărbatul ei, Albert. Apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Annie a renunţat la muncă şi a avut trei copii, iar după terminarea conflagraţiei mondiale, Ivy şi Albert au avut împreună o afacere cu perdele făcute manual.
Nu s-au certat niciodată
Când soţul lui Ivy, Fred, a murit în 1976 de bronşită, Annie a fost cea care i-a fost alături prietenei sale. Cele două femei au rămas împreună până acum şapte ani, când s-au mutat separat. „Ultima oară când s-au văzut a fost acum doi ani jumătate, deoarece nu mai puteau să călătorească. Cu toate acestea, nu au întrerupt legăturile. Ivy vorbea foarte des despre Annie", a spus nepotul lui Ivy, Barry King.
Într-un interviu acordat unui ziar local acum câţiva ani, Ivy declara: „Suntem mai mult nişte surori, nu nişte prietene. Prietenia a rezistat deoarece am fost amândouă temperate şi nu ne enervam. Nu eram chiar aşa de rele". Apropiaţii celor două au spus că nu le-au văzut niciodată certându-se.