Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţie colegă: Florina Vlădan i-a spus soţului ei când l-a văzut cu pistolul: Ce faci, ai venit să mă omori?

Publicat in Gandul, miercuri 7 martie 2012 ·

Florina Vlădan i-a spus soţului ei când l-a văzut în coafor cu pistolul în mână "Ce faci, nu mi-ai făcut destul necazuri, nu m-ai chinuit destul, ai venit să mă omori?", a povestit una dintre colegele acesteia, precizând că aceasta încă de când a venit la serviciu presimţea că se va întâmpla ceva.

Colega Florinei Vlădan a povestit pentru MEDIAFAX că aceasta a venit luni la serviciu cu gândul "să se facă frumoasă", spunând că se săturase de chipul posomorât. Ea a mers la cosmetică, a spus că are un suflet greu, că parcă presimte ceva urât, dar cu toate acestea s-a hotărât să-şi facă un tratament şi, mai mult, a spus că ar vrea să se machieze.

"Aş vrea să mă fac frumosă. Nu m-am mai făcut de mult. M-am săturat de faţa asta, deşi am un suflet greu şi parcă s-ar întâmpla ceva rău", a spus Florina Vlădan, potrivit relatărilor colegei acesteia.

Femeia a mai spus că luni dimineaţa, în jurul orei 7.00, soţul Florinei - Felicia cum îi spuneau colegele -, a venit la coafor şi a întrebat de ea.

"I-am spus că Felicia lucrează după-amiază, aşa că a plecat. A revenit după-amiază. Felicia s-a dus spre el şi i-a zis: «Ce faci, nu mi-ai făcut destule necazuri, nu m-ai chinuit destul, acum vrei să mă omori?» Nu a mai primit răspuns, pentru că viaţa i-a fost curmată pe loc de glonţul tras de nebun", a mai spus colega Florinei.

Ea a povestit apoi că Gheorghe Vlădan o ura pe casiera coaforului, pentru că de câte ori îşi căuta soţia, aceasta nu i-o dădea la telefon.

"Era furios pe ea, dar nu ştiu dacă ar fi tras. Casiera, însă, după ce a fost ucisă Felicia, a strigat la el: «Ce faci, măi, nenorocitule! Ai omorât-o!». Atunci Vlădan a tras în ea", a mai spus femeia.

Ceilalţi oameni din unitate au ţipat îngroziţi, iar Gheorghe Vlădan a început să tragă în ei, dar nu în partea de sus a corpului, cum a făcut în cazul soţiei lui şi a casierei, ci

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 34 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 30 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 27 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 34 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°