Nicolae Ceauşescu a condus acţiunea prin care au fost identificaţi spionii serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României. Gheorghe Pintilie, primul şef al Securităţii, era capul reţelei descoperite.

Încă din perioada interbelică, URSS a infiltrat în România spioni pentru a obţine informaţii de natură politică şi militară. Agentura sovietică a prins cheag mai ales după staţionarea Armatei Roşii şi instalarea consilierilor de la Moscova în toate domeniile de activitate ale tânărului „regim de democraţie populară". Infiltraţi până în aparatul politic central şi în ministere importante, „cârtiţele" raportau orice mişcare a conducerii comuniste de la Bucureşti. În vara anului 1963, cu ocazia vizitei lui Nikita Hruşciov în România, pentru prima dată s-a pus problema lichidării reţelei informative. Românii au solicitat oprirea operaţiunii Kremlinului în maniera în care ceruseră şi plecarea trupelor sovietice, în urmă cu 5 ani. Cu tact şi cu băgare de seamă.

Pe post de buzdugan

În intervalul 24 - 25 iunie 1963, Nikita Hruşciov a vizitat România. În cadrul discuţiilor, din partea română s-a pus şi problema agenturii sovietice ce avea rezidenţă în ţară. Alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş, categoric a fost atunci în discuţiile despre agentură Nicolae Ceauşescu. Hruşciov a fost surprins şi iritat de propunere.

Totul fusese ticluit în prealabil de mai-marii PMR, după cum a povestit Alexandru Bârlădeanu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi responsabil al Comitetului de Stat pentru Planificare (Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Ed. Evenimentul Românesc, 1997): „Conform tacticii ştiute, a fost desemnat Ceauşescu s-o ridice, pentru că el răspundea pe linie de partid de asemenea probleme. Lucrurile s-au derulat conform planului. Răspunsul lui Hruşciov a fost că nu există nicio agentură de spionaj în