Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum reformează Băsescu statul cu oamenii opoziţiei. Şefii serviciilor secrete, premierul, miniştrii de la Justiţie, Interne, Apărare şi Externe provin din PSD şi PNL

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 martie 2012 ·

De când şi-a început actualul mandat, preşedintele Traian Băsescu nu conteneşte a vorbi despre reforma statului. Şi când a anunţat tăierea salarilor şi pensiilor, tot de reforma statului a vorbit. Şi cu câteva zile înainte să demisioneze Cabinetul Boc, tot de o astfel de reformă vorbea. Şi, de câte ori are ocazia, o ţine tot aşa, cu reforma statului.

"Ce am înţeles amândoi, şi eu, şi primul-ministru, şi membrii cabinetului, am înţeles că trebuie o reformă profundă a statului. Fără această reformă a statului, statul român nu poate fi performant. (...) De aceea a fost nevoie ca, într-o perioadă în care populaţia este dominată de criza economică şi efectele impuse de Guvern asupra populaţie, efecte dureroase, a trebuit ca în paralel să mergem cu un proces de modernizare a statului, a instituţiilor statului. Sigur, nu este un proces terminat, el trebuie continuat. (…) Avem nevoie de instituţii ale statului performante, avem nevoie de o economie a statului performantă şi avem nevoie ca şi politicienii să fie performanţi, măcar înţelegând ce au de făcut ca politicieni în Uniunea Europeană", declara Traian Băsescu pe 2 februarie. Pe 6 februarie, Guvernul Boc şi-a depus mandatul, iar în locul lui a venit Cabinetul Ungu­reanu, despre a cărui componenţă s-a spus şi s-a scris că a venit în plic de la Cotroceni. Şi, aruncând o privire pe componenţa Guvernului Ungu­reanu, se poate lesne observa cum ministere de forţă, cu un rol important în mult trâmbiţata reformă a sta­tului despre care vorbeşte Băsescu, sunt conduse de miniştri care au fost membri ai PNL şi PSD. Iar în fruntea lor, însuşi Mihai Răzvan Ungu­reanu, prim-ministrul României.

Premierul Mihai Răzvan Un­gu­rea­nu s-a înscris în PNL în 2004, iar în decembrie acelaşi an a fost numit ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu. După trei ani în această funcţie, în februarie 2007 premierul Tăriceanu i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 41 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°