Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câini comunitari împuşcaţi din maşină pe străzile Bistriţei

Publicat in Adevarul, miercuri 7 martie 2012 ·

Poliţia Locală Bistriţa a început, marţi, o anchetă să afle identitatea unor persoane care au tras, luni, cu arma, dintr-o maşină, în mai mulţi câini comunitari, reuşind să împuşte două animale, din care unul a decedat.

Poliţiştii locali au fost sesizaţi că luni, în jurul orei 17.00, dintr-o maşină de culoare albă s-au tras focuri de armă asupra unui grup de câini comunitari. Unul a fost împuşcat în cap, iar altul a fost rănit grav la gât şi spate. Câinele împuşcat în cap a fost luat de proprietara unui depozit din zonă şi dus la medicul veterinar, dar acesta nu a putut fi salvat.

Potrivit şefului Poliţiei Locale Bistriţa, Florin Frandeş, ancheta începută în acest caz a scos la iveală faptul că persoanele care au împuşcat câinii se aflau într-o maşină de culoare albă, înmatriculată în Bucureşti.

Un paznic care a auzit împuşcăturile le-a declarat poliţiştilor că nu a putut vedea numărul de înmatriculare al maşinii din care s-a tras deoarece se afla în spatele clădirii şi a ajuns la locul faptei prea târziu.

"Pe imaginile camerelor de supraveghere existente în zona respectivă, unde se află şi o piaţă, nu a fost identificat niciun autoturism care să corespundă descrierii, dar în urma analizelor efectuate s-a stabilit că focurile de armă, în număr de trei, au fost trase dintr-un pistol cu aer comprimat”, a declarat Florin Frandeş, citat de Mediafax.

El a spus că poliţiştii vor verifica şi camerele de supraveghere ale unei firme de panificaţie din zonă, pentru a încerca să descopere date noi.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat că, deşi în oraş sunt mulţi câini comunitari, nu este de acord cu acte de barbarism.

"Nu mi se pare în regulă ca cineva să vină să tragă cu arma pe străzile din Bistriţa şi nici să omoare câini în felul acesta", a declarat Creţu.

Primarul a spus că a cerut Po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 14 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°