Niciodată nu am ezitat atît faţă de prezenţa la o sindrofie oficială. Nici măcar cînd m-am dus la Cotroceni, să-l văd pe Mircea Cărtărescu decorat de preşedintele Băsescu. Cred că, acum, voi fi smuls mental vreo sută de petale, tot rumegînd stînjenit dilema „să mă duc? să nu mă duc?“. Fiind, bineînţeles, onorat de invitaţie, ba încă presupunîndu-se că ar fi trebuit să mă simt oarecum unul „de-al casei“, îndoielile persistau.
Vorbesc de „Gala Mediafax 20 de ani“, vineri 24 februarie crt., Hotel Radisson. (Of, că tare detest să mă pun „la ţol festiv“, cum se zicea-n juneţea mea.) Chiar dacă au trecut 12 ani de cînd am fost adoptat, cît de cît, în familia PRO TV, petrecînd două ceasuri săptămînal „în Pache“, avînd mereu noroc de specialişti minunaţi şi-o atmosferă de tandru-eficientă jovialitate, niciodată nu am ajuns să simt că fac efectiv parte din echipă. Nu există nici o vinovăţie pentru asta, nici la ei şi nici la mine. Zdrobitoarea mea antitelegenie logopată, plus faptul că, pur şi simplu, veneam dintr-o lume de nişă, poticnindu-mă pe ecran taman la 47 de ani, nu puteau nicidecum să faciliteze osmoza. Oricum am răsuci lucrurile, am rămas o raţă între lebede, ceea ce nu mă contrariază deloc, dar m-a stînjenit irepresibil oricînd am fost invitat la petrecerile aniversare ale PRO-ului.
O singură dată m-am simţit „în element“: în 2005, la Buftea, la zece ani de la explozia lui „te uiţi şi cîştigi“ în viaţa românească. Atunci am împărţit, dus-întors, aceeaşi maşină – ca doi „colaboratori externi“ – cu „dom’ profesor“ Silviu Brucan, cum îi spunea, cu pişicher (însă real) respect, Lucian Mîndruţă. Am avut atunci un dialog (care ar trebui povestit cîndva) la fel de halucinant precum cel purtat cu ÎPS Antonie Plămădeală, în mai 1991, la Sîmbăta...
DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cumint
