\"Indiferent ce cale alegi, la noi ies scandaluri\", asigură Dan Manoliu, şeful delegaţiei României.
Scandalul pornit de Lucian Viziru în prima zi a lunii martie este departe de a se fi încheiat.
După ce melodia sa nu a intrat între cele 15 care, sâmbătă, 10 martie, vor concura pentru a reprezenta România la Eurovision 2012, fostul solist al trupei "Gaz pe foc" a denunţat felul în care a fost alcătuit juriul de la preselecţie, format din reprezentaţii caselor de producţie, care, spune el, şi-au susţinut fiecare artistul propriu.
Cântăreţul spune că a fost încălcat unul dintre punctele importante ale regulamentului EBU (forul internaţional Eurovision).
"Regulamentul EBU spune clar că trebuie să fie piese pentru toate backgroundurile, pentru toate vârstele, iar în juriu trebuie să fie compozitori textieri, realizatori de emisiuni tv sau radio".
Artistul a depus şi contestaţie la EBU privind felul în care a fost organizată preselecţia naţională.
Un scandal fără ecou
"Cătălin Josan şi Mandinga au avut pile în juriu, de aceea au mers mai departe. Este clar că între ei se va da bătălia de sâmbătă".
Cântăreţul a atras atenţia că Josan are contract cu Universal Music, iar în juriu a fost Sorin Sfârlea reprezentant al casei de discuri. În plus, unul dintre compozitorii piesei este Keo, care are contract cu Roton, iar în juriu a fost Cătălin Muraru, de la aceeaşi casă de discuri.
Dan Manoliu, şeful Departamentului Divertisment al TVR, îl contrazice şi susţine că motivul pentru care contestaţia sa nu a mai fost primită se datorează faptului că artistul nu a respectat termenul limită pentru depunerea acesteia.
Şeful Departamentului Divertisment a lămurit pentru EVZ şi care a fost percepţia EBU asupra scandalului din România.
"Oficialii EBU m-au întrebat despre ce este vorba. Le-am explicat în ce constă di ver genţa şi au