În Libia, triburile şi miliţiile din estul ţării au decretat “autonomia” acestei regiuni numite Cirenaica. Această iniţiativă nu corespunde deloc cu imaginea pe care o aveau occidentalii despre viitorul Libiei în momentul intervenţiei pentru debarcarea de la putere a colonelului Muammar Gaddafi.

Încă o dată se impune această evidenţă, este mult mai uşor de alungat un dictator de la putere sau de dărâmat un regim totalitar, decât de construit o veritabilă democraţie şi un stat de drept, de forjat o naţiune şi de asigurat prosperitate pentru toţi membrii ei. În ultimele decenii, occidentalii au putut verifica această evidenţă în ţări precum Afganistan şi Irak, iar acum o descoperă în Libia, unde perspectiva unei dezmembrări statale nu poate fi exclusă.

Separatiştii din estul Libiei evocă drept argument pentru decretarea acestui statut de “autonomie”, faptul că Libia a fost un stat federal înainte de 1963, divizat în trei regiuni: Cirenaica la est, Tripolitania la vest şi provincia Fezzane în sud. În realitate, însă, numeroase interese economice, precum şi interesele politice ale unor ţări arabe se află în spatele acestui demers secesionist. El apare cu atât mai trist, cu cât capitala Cirenaicii este orasul Benghazi, de une a pornit revolta împotriva regimului Gaddafi cu un an în urmă. La Benghazi a fost şi sediul iniţial al Consiliului Naţional de Tranziţie, înainte de a se muta la Tripoli, capitala Libiei.

Faptul că oraşul Benghazi şi regiunea din est, bogată în petrol, decide acum să devină “autonomă” sună ca un fel de trădare a revoluţiei libiene, chiar ca un eşec al ei. Preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie, Mustapha Abdeljalil, a declarat că va recurge la forţă, dacă va fi necesar, pentru prezervarea unităţii statului libian. Ceea ce prevesteşte un veritabil război civil într-o ţară unde nu lipsesc acum nici armele, nici grupurile