Ce faci când ţi se pare prea mare un preţ? Cauţi în altă parte sau refuzi achiziţia dacă eşti cumpărător? Dar dacă eşti vânzător şi concurenţa îţi ameninţă vânzările şi profiturile cu preţuri mai mici? Îţi adaptezi şi tu oferta ca să nu piezi clienţi?

La ce bun atâta stres? Mai bine ceri statului să-ţi asigure preţul dorit, amendându-i pe cei care îndrăznesc să afişeze tariful care nu-ţi convine. Ai şanse mari de succes, pentru că autorităţile publice adoră să “protejeze” mereu câte ceva, un eufemism politic pentru “intervenţia” abuzivă în piaţă, termen de care toţi se leapădă ca de diavol.

Chiar dacă dorinţele consumatorilor şi vânzătorilor pot intra în conflict, o intervenţie forţată în favoarea unora afectându-i inevitabil pe ceilalţi, autorităţile reuşesc să pretindă de ficare dată că protejează o înaltă valoare, ajutând desigur piaţa. Când interzic scumpiri, protejează consumatorul, considerat mai important decât proprietatea vânzătorului şi libera concurenţă, iar când blochează ieftiniri spun că protejează concurenţa între vânzători, devenită dintr-o dată mai importantă decât consumatorul care ar fi beneficiat de preţurile mici.

Exemplele tind să se înmulţească, pe măsură ce tot mai multe grupuri se simt îndreptăţite să ceară “protecţie” împotriva preţurilor. Mai nou, nu doar împotriva celor practicate în sectoarele cu monopol şi oligopol sau în domenii desemnate “strategice” de stat, cum ar fi cele energetice, ci în aproape orice zonă a activităţii economice. Acum doi ani, când criza a redus abrupt numărul de clienţi, o firmă bucureşteană de taximetrie a scăzut tarifele fără să obţină avizul primăriei. Taximetriştii afiliaţi au plătit amenzi pentru “practicile ilegale”, după ce companiile rivale, care se înţeleseseră să menţină preţul ridicat, au reclamat concurenţa neloială a celor le subminau micul cartel protejat chi