Dupa 3-1 in partida tur de la Leverkusen, FC Barcelona este mare favorita la calificarea in "sferturile" Champions League. "Meciul nu va fi unul usor, trebuie sa fim concentrati la ceea ce avem de facut", a avertizat Josep Guardiola, tehnicianul catalanilor. In cealalta partida a serii, APOEL trebuie sa intoarca rezultatul din tur (0-1 la Lyon) pentru a merge in urmatoarea faza a competitiei.
FC Barcelona - Bayer Leverkusen (21.45, "Camp Nou", TVR 1 direct)
"In ultimele sezoane, am mers in sferturi dupa o remiza si o infrangere in partida tur. In acest moment, suntem mult mai bine, dupa victoria cu 3-1 din prima mansa. Presupun ca toti credeti ca lucrurile sunt rezolvate, dar va asigur ca nu este asa. Leverkusen a aratat in tur ca este o echipa puternica, greu de batut. Pentru binele nostru, sper sa avem o posesie de 70%, pentru a evita unele pericole. Trebuie sa fim foarte atenti, nimic nu este inca jucat" - Josep Guardiola, antrenor FC Barcelona.
"Barcelona este favorita certa la calificare. Trebuie sa jucam bine in primul rand pentru cei 4000 de fani care vor fi prezenti pe Camp Nou. Suntem constienti ca trebuie sa atacam, dar important va fi si daca vom putea face acest lucru. Suntem pregatiti din punct de vedere fizic si psihic. Nu stiu cat de multe putem sa facem in conditiile in care in tur am avut o posesie de doar 30%, este greu sa invingi fara sa ai mingea. Acest meci este un important test pentru noi, pe terenul unei echipe care domina de cativa ani fotbalul european. Vom vedea ce se va intampla" - Robin Dutt, antrenor Bayer Leverkusen.
Echipe probabile:
Barcelona: Valdes - Alves, Mascherano, Pique, Adriano - Xavi, Busquets, Iniesta - Pedro, Messi, Fabregas (4-3-3)
Leverkusen: Leno - Kadlec, Friedrich, Toprak, Schwaab - Augusto, Reinartz, Castro, Bender - Schurrle, Kiessling (4-4-2).
Ultimele