Este puțin probabil ca toți deținătorii de obligațiuni suverane grecești să accepte de bună voie planul de restructurare a datoriei Greciei înainte de termenul limită de joi. Grecia, însă, a repetat avertismentul că este dispusă să forțeze implementarea acestui plan prin toate mijloacele necesare.
Publicația financiară „Wall Street Journal” anunță că guvernul de la Atena și-a intensificat presiunea asupra creditorilor săi, declarând că nu dispune de fondurile necesare pentru a plăti creditorii care nu vor participa. Aceștia din urmă trebuie să decidă până joi dacă vor accepta acordul care înlocuiește obligațiunile existente cu un pachet de noi obligațiuni care valorează mai puțin de jumătate din valoarea nominală.
Amenințări și negocieri
Planul de restructurare va reduce datoria publică a Greciei cu 100 de miliarde de euro, însă pentru ca acest lucru să se întâmple este necesară participarea a 95% dintre deținătorii privați de obligațiuni.
Agenția de gestionare a datoriei publice a Greciei a publicat un comunicat în care declară că guvernul de la Atena „nu a planificat disponibilitatea fondurilor necesare” pentru a plăti acei investitori privați care își vor păstra vechile obligațiuni, după ce planul de restructurare va fi implementat, anunță publicația financiară „Financial Times”.
„Nu este vorba de o promisune de a nu plăti, însă există o amenințare”, a declarat Charles Blitzer, fost înalt oficial al Fondului Monetar Internațional. „Dacă participarea nu va fi maximizată, acest lucru va cauza mai multe tensiuni în cadrul aplicării programului sau va necesita mai multe fonduri de urgență din partea sectorului oficial”, a adăugat acesta pentru „Financial Times”.
Forțarea schimbului de obligațiuni
Aceste cuvinte sunt adresate, în special, unei minorități de investitori care dețin obligațiuni ce nu