Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HĂLCHIU: Peste 34 miliarde de lei vechi pentru proiecte şi investiţii în zona Hălchiu

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 martie 2012 ·

Consiliul Local al comunei Hălchiu a aprobat la sfârşitul lunii trecute bugetul aferent dezvoltării zonei în anul 2012. Valoarea totală a bugetului local se ridică la circa 80 miliarde de lei vechi, valoare mai mică cu patru miliarde de lei comparativ cu anul trecut. Aşadar, comunitatea locală va resimţi şi anul acesta efectele crizei financiar-economice care continuă să se manifeste.

Cu toate acestea, edilul şef a stabilit care sunt priorităţile investiţionale pentru anul în curs, elaborând şi nişte proiecte de investiţii privind dezvoltarea viitoare a zonei, proiecte deja aprobate de reprezentanţii forului legislativ local.

După cum ne declara primarul Ioan Gârbacea (foto), o sumă importantă din bugetul local, 46 miliarde de lei, va fi alocată pentru cheltuielile privind administraţia publică, acestea vizând domeniile învăţământului, sănătăţii, culturii, ordinii şi siguranţei publice, precum şi asistenţei sociale a persoanelor lipsite de venituri sau cu venituri foarte mici ce se încadrează în prevederile legislative actuale tot mai drastice.

„Principalele proiecte privind dezvoltarea zonei noastre în anul acesta reprezintă investiţii în valoare de 34 miliarde de lei vechi. Proiectele respective, ca şi sumele necesare pentru asigurarea finanţării lor, au fost aprobate de către Consilul Local în şedinţa în care s-a aprobat şi bugetul local pentru anul în curs şi ele se referă la mai multe domenii de interes public şi nu numai. Astfel, vom continua în perioada următoare lucrările de amenajare a Bazei Sportive din comună, lucrări începute şi nefinalizate în anul 2011. Este vorba de montarea de tribune, amenajarea terenului de sport, a vestiarelor şi a tuturor celorlalte lucruri necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor sportive la nivel de Hălchiu şi Satu Nou, activităţi care ţin de şcoală, de mişcarea de masă, de amatori sau de aceea a unor e

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 8 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 8 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 10 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 13 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°