Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FBI decapitează Anonymous: regele hackerilor şi-a turnat supuşii

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 martie 2012 ·

Marţi seară, autorităţile din Statele Unite, Marea Britanie şi Irlanda au reuşit să dea una dintre cele mai grele lovituri comunităţii internaţionale a piraţilor internetului: cinci hackeri, dintre care unul în SUA şi câte doi în cele două state europene, au fost acuzaţi de crime cibernetice şi de participarea la conspiraţie. Anunţul făcut de FBI a venit la doar o săptămână după ce Interpol a arestat în Europa 25 de persoane, suspectate de a face parte din gruparea Anonymous.

Trădare la nivel înalt

Ce este însă şi mai şocant pentru membrii Anonymous este că arestările au survenit în urma unei trădări din propriile rânduri - şi încă din partea unuia dintre cei mai importanţi membri ai grupării: „Sabu", autorul unor atacuri celebre din ultimii ani, printre care s-au numărat intrarea în sistemele cibernetice ale guvernului din Yemen, spargerea siteului premierului Tunisiei şi un atac împotriva companiei PayPal.

Dacă în lumea internetului Sabu era un erou, viaţa sa reală pare să fi fost, conform cotidianului american The New York Times, mult mai puţin interesantă. Sabu, pe numele său real Hector Xavier Monsegur, este un american de origine portoricană, în vârstă de 28 de ani, care locuieşte, împreună cu prietena sa şi cu cei doi copii ai acesteia, într-un apartament social care a aparţinut bunicii sale şi care este situat în estul Mannhatanului. Cotidianul american îl descrie drept „un bărbat inteligent, motivat politic, care nu a avut până acum probleme cu legea - spre deosebire de tatăl său, un traficant de droguri din Bronx care a petrecut şapte ani în închisoare".

Există două variante privitoare la arestarea lui Monsegur, care a avut loc în iunie 2011; conform cotidianului Wall Street Journal, acesta a fost reţinut după ce autorităţile au primit un indiciu anonim, însă Washington Post citează un oficial FBI care spune că Monsegur a uitat să î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 21 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 28 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°