Marţi, Institutul Naţional de Statistică a făcut public principalul indicator sintetic al activităţii economice în 2011: PIB-ul. Ştim, încă din februarie, că anul trecut creşterea noastră economică a fost de 2,5 la sută. Acum INS a ieşit din nou la rampă. De această dată cu detalii. Ce-am văzut? Că agricultura n-a mai avut ca în 2010 o valoare adăugată negativă. Creşterea a fost de 11,3 la sută. Industria a crescut cu 5 la sută; prestaţiile de servicii pentru populaţie cu 4,8 la sută; construcţiile cu 2,7 la sută; iar activităţile de comerţ cu 1,2 la sută. Creşteri pe toată linia.

E bine, aşadar, că PIB-ul nostru a avut în 2011 un ritm de creştere de 2,5 la sută. Mai mare decât al multor ţări europene dezvoltate. Dar noi avem de redus mari decalaje faţă de ţările europene. La capitolul valoare adăugată în primul rând. Fără să avem, deocamdată, resurse pentru creşteri atât de mari. A urca mai departe, înainte de o restructurare radicală a economiei, ar însemna să forţăm limitele.

Şi mai e un aspect: calitatea muncii. Faptul că, la noi, cultul lucrului bine făcut e încă o pasăre rară, îl moştenim din vremea socialismului, când era preamărită munca în sine. Timp de câteva decenii a fost ascuns adevărul că munca e "oarbă" şi că merge într-acolo unde o duc împrejurările. Dacă e înţelept organizată şi, pe deasupra, sprijinită de tehnologii ce-i ridică productivitatea şi eficienţa, ea produce valori adăugate de care oamenii, piaţa au nevoie. Iată condiţia ca munca să aducă bunăstare. Altfel, dacă e organizată anapoda, în contrasens cu nevoile pieţelor, ale oamenilor, ea risipeşte doar resurse.

Asta-i durerea noastră: în România se munceşte, se produce, dar nu toată munca e competitivă. Se formează astfel un cerc vicios. Munca dezorganizată se soldează cu salarii modeste. La rândul lor, salariile descurajează munca. E clar, aşadar, că ecuaţia în care înc