La 1 ianuarie 2011 intra în vigoare Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice. O analiză a prevederilor referitoare la pensiile de boală sau invaliditate şi la efectele pe care acestea le-au produs în anul ce-a trecut, dar şi câteva sugestii pentru îmbunătăţirea sistemului, în articolul dnei dr. Ioana Soare.

La 1 ianuarie 2011 a început aplicarea Legii nr. 263/decembrie 2010, noua lege a pensiilor. Pensia de boală/invaliditate se acordă numai persoanelor care au lucrat şi au plătit la fondul de pensii/asigurări sociale, cu excepţia pacienţilor cu boli profesionale, sechele după accidente de muncă, SIDA, schizofrenie sau cancer. Pensia variază în funcţie de anii lucraţi şi de salariul obţinut. Legea nr. 263 a produs multe nelămuriri şi nemulţumiri. De exemplu, un pacient de 52 ani, cu diabet zaharat insulino-dependent, cu insuficienţă renală pentru care este tratat cu dializă cronică, nu se poate pensiona de boală dacă nu a lucrat cel puţin 22 de ani. Dar un om sănătos se poate pensiona la 65 ani, cu 15 ani vechime în muncă. Cum îl ajută societatea pe acel pacient diabetic, care a lucrat şi cotizat 18 ani? Le plângem de milă celor infectaţi cu HIV şi putem să-i pensionăm cu o zi lucrată. Dar cei cu tuberculoză nu mai au acest drept, în condiţiile în care România este în continuare pe primul loc în Europa ca incidenţă a tuberculozei (şi ca număr de fumători). Ce-i drept, a scăzut foarte mult numărul pacienţilor care au cerut pensionarea de invaliditate, din cauză că nu au destui ani vechime în muncă. Au dispărut şi miile de cereri de pensie de invaliditate din străinătate, restante din 2005. La nivelul Bucureştiului, remarcăm o scădere cu aproape 28,6% a cazurilor noi de pensionare de boală, faţă de 2010 (3.251 faţă de 4.556). Se observă o creştere de 11% a numărului cazurilor grave, pacienţi pensionaţi cu gradul I. A scăzut cu