Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensiile de invaliditate în România - 2011

Publicat in Viata Medicala, miercuri 7 martie 2012 ·

La 1 ianuarie 2011 intra în vigoare Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice. O analiză a prevederilor referitoare la pensiile de boală sau invaliditate şi la efectele pe care acestea le-au produs în anul ce-a trecut, dar şi câteva sugestii pentru îmbunătăţirea sistemului, în articolul dnei dr. Ioana Soare.

La 1 ianuarie 2011 a început aplicarea Legii nr. 263/decembrie 2010, noua lege a pensiilor. Pensia de boală/invaliditate se acordă numai persoanelor care au lucrat şi au plătit la fondul de pensii/asigurări sociale, cu excepţia pacienţilor cu boli profesionale, sechele după accidente de muncă, SIDA, schizofrenie sau cancer. Pensia variază în funcţie de anii lucraţi şi de salariul obţinut. Legea nr. 263 a produs multe nelămuriri şi nemulţumiri. De exemplu, un pacient de 52 ani, cu diabet zaharat insulino-dependent, cu insuficienţă renală pentru care este tratat cu dializă cronică, nu se poate pensiona de boală dacă nu a lucrat cel puţin 22 de ani. Dar un om sănătos se poate pensiona la 65 ani, cu 15 ani vechime în muncă. Cum îl ajută societatea pe acel pacient diabetic, care a lucrat şi cotizat 18 ani? Le plângem de milă celor infectaţi cu HIV şi putem să-i pensionăm cu o zi lucrată. Dar cei cu tuberculoză nu mai au acest drept, în condiţiile în care România este în continuare pe primul loc în Europa ca incidenţă a tuberculozei (şi ca număr de fumători). Ce-i drept, a scăzut foarte mult numărul pacienţilor care au cerut pensionarea de invaliditate, din cauză că nu au destui ani vechime în muncă. Au dispărut şi miile de cereri de pensie de invaliditate din străinătate, restante din 2005. La nivelul Bucureştiului, remarcăm o scădere cu aproape 28,6% a cazurilor noi de pensionare de boală, faţă de 2010 (3.251 faţă de 4.556). Se observă o creştere de 11% a numărului cazurilor grave, pacienţi pensionaţi cu gradul I. A scăzut cu

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum o ora
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 13 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 11 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 13 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 9 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

25°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°