Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase: Crin Antonescu minte. PNL a adus manifestanţii din balcoane

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 7 martie 2012 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor a susţint că oamenii care au protestat în timpul discursului susţinut de preşedintele Traian Băsescu au fost aduşi de PNL, iar deputatul Horia Uioreanu le-a împărţit ,,materialele,,.

,,Domnul Antonescu a spus că nu verifică dumnealui intrarea oamenilor în Parlament. Domnul Antonescu minte. Nu este prima oară când o face, suntem cu toţii obişnuiţi. De data asta am ieşit cu proba: grupul parlamentar al PNL a făcut solicitarea, este înregistrată pe 28 februarie, pentru a-şi aduce zece oameni în Parlament pentru a participa la lucrările în plen,, a declarat Roberta Anastase, prezentând solicitarea făcută de deputatul PNL, Alina Gorghiu către secretariatul general al Camerei Deputaţilor privind accesul a zece persoane la plenul din data de 7 martie.

Potrivit Robertei Anastase, acest lucru demonstrează că Antonescu minte, dar este şi laş pentru că se ascunde în spatele unor oameni, care au venit în Parlament şi au avut un comportament potrivit mai degrabă stadioanelor decât unei instituţii.

,,Domnul Antonescu nu are soluţii care să-i permită să vină în faţa românilor cu soluţii. Din păcate, un astfel de om aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat. Nu poate un astfel de om să fie preşedintele României în condiţiile în care nu respectă instituţiile statului,, a mai spus Anastase, precizând că şi PDL a adus oameni care să participe la şedinţă, dar aceştia au înţeles să aibă un comportament civilizat.

Anastase a mai spus că ,,materialele promoţionale,, au fost împărţite de deputatul PNL, Horia Uioreanu.

Pe de altă parte, întrebată dacă va da curs solicitării lui Victor Ponta privind demisia sa din fruntea Camerei, Roberta Anastase i-a spus, din nou, liderului PSD că nu are dreptul să se exprime cu privire la alte persoane din afara partidului său până când nu le cere demisia lui Crin Antonescu ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°