- Cultural - nr. 968 / 7 Martie, 2012 Un mare om, pe care l-am iubit si il iubesc mult, spunea odata ca in situatii limita se vede caracterul, forta, puterea reala de gandire logica si de actiune ale unui om. Avea un exemplu elocvent, povestea (adevarata) despre reactia unor americani, in America, la ei acasa, in tara cea mai democratica din lume. Cativa oameni, intr-un lift dintr-un zgarienori. Liftul urca. E aglomerat, dar oamenii sunt singuri, stingheri, fiecare cu gandurile lui. La un moment dat, liftul se blocheaza. Atunci s-a produs "declicul” negativ. Pasnicii americani, cu democratie cu tot, ajunsa la inaltimi nemaiatinse (de niciun lift rapid!), au inceput sa dea semne de neliniste, sa se panicheze, sa se calce pe bataturi, unii pe altii, cum se spune. Nu tu reguli, nu tu disciplina! Ce democratie?! Anarhie curata! Legea junglei! Singuratatile, egoismul s-au accentuat! Oamenii din lift devenisera o suma de indivizi egoisti, panicati de perspectiva caderii in gol sute de metri si de lipsa de oxigen din acel spatiu mic si inchis, incercand salbatic sa acapareze "ratia” si asa austera de oxigen a semenului. Sigur, nu se poate generaliza. Nu se poate judeca, prin extensie, o comunitate, un popor, o natiune prin prisma unui grup mic de oameni, chiar daca acestia apartin unei natiuni-etalon. In situatii limita, de mare importanta si dramatism, americanii s-au dovedit solidari (vezi septembrie 2011). Ca sa nu mai vorbim de japonezi, ingenuncheati din nou, anul trecut, de cutremure devastatoare, dar neclintiti in credinta de a construi-reconstrui, in continuare. In 4 martie, s-au implinit 35 de ani de la cutremurul din 1977. N-am uitat acele zile de dupa cutremur, cand toata tara, de la comandant la ostas (civil sau nu), era o uriasa armata a salvarii (nationale) de la dezastrul natural, cutremurul! Atunci, in acele zile, nu i-am spus pe nume sentimentului, dar c