V-aţi întrebat vreodată cum va arăta România peste 20 de ani? Cum vom trăi noi, românii, într-un viitor în care lumea, în general, va fi fundamental diferită de cea pe care o ştim acum?

Aceste întrebări ar trebui să frământe clasa politică, dar ar trebui să ne frământe pe fiecare dintre noi. Asta pentru că viaţa ar trebui să însemne, înainte de toate, optimism, evoluţie personală şi luptă pentru un viitor mai bun. Câţi dintre români sunt dispuşi în acest moment să se elibereze din captivitatea în care îi ţine prezentul şi au ajuns la concluzia că nu au nimic de câştigat dacă stau tot timpul cu ochii spre trecut? Ca să răspundem la această întrebare ar trebui să vedem mai întâi ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, cu o bună parte din populaţia acestei ţări.

În februarie 1990, întors în ţară, după un exil de 45 de ani, istoricul Neagu Djuvara rămânea şocat de mizeria în care trăiau românii la ieşirea din comunism. În cartea autobiografică "Amintiri din pribegie ", istoricul descrie cu tristeţe impresia proastă pe care i-au făcut-o atunci oamenii, mai ales cei din mediul rural:

" Arhitectura caselor din sate era pe cale de a se schimba- din punctul de vedere al solidităţii, spre bine, adică de cărămidă în loc de chirpici, dar linia elegantă a casei tradiţionale era părăsită în favoarea faţade cu zorzoane mitocăneşti. (...) Dar deosebirea cea mai izbitoare- faţă de aspectul satelor din tinereţea mea- era în portul oamenilor de la ţară. Haina albă de cânepă era înlocuită cu haina orăşenească cea mai tristă, constituită de cele mai multe ori, în partea de sus dintr-o flanelă sau un tricou cenuşiu, uneori jerpelit. (...) În tot cazul, estetic, era o prăbuşire totală. Lăsasem o sărăcie oarecum smerită şi decentă, regăsisem o mizerie pretenţioasă şi cu arţag."

Câtă tristeţe transpiră din aceste cuvinte scrise de un om care numai că nu