Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele pictorului personal al lui Nixon

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 martie 2012 ·

Artistul Ferencz Daday este celebru peste Ocean, în timp ce în Transilvania natală este aproape anonim.

Unul dintre cei mai mari artişti plastici de peste Ocean are origini transilvănene. Este vorba de pictorul Ferenc Daday, cel care a fost pictorul personal al preşedintelui american Richard Nixon, dar care a devenit cunoscut şi pentru tablourile sale care au ca temă cucerirea Vestului Sălbatic. Biografia lui Ferenc Daday cuprinde şi o serie de amănunte mai puţin cunoscute, cum ar fi colaborarea cu două regimuri dictatoriale, cele conduse de Horthy din Ungaria şi de Peron în Argentina. Acest lucru nu ştirbeşte, însă, cu nimic valoarea operelor create de pictorul maghiar născut în Transilvania.

Capodopera de la Cluj

Iar artistul plastic are şanse mari să revină în atenţia publicului de pe plaiurile sale natale. Una dintre operele sale majore, "Intrarea Regelui Matia în Cluj", se află în custodia galeriei de artă ArtExpert Gallery din Cluj-Napoca. Iar licitaţia care ar urma să fie organizată pentru vânzarea tabloului de mari dimensiuni ar putea reprezenta momentul - cheie al redescoperirii pictorului originar din satul Zala, situat între Ciucea şi Zalău.

Pictorul ardelean s-a născut în anul izbucnirii Primului Război Mondial. „Daday Ferenc este născut în Zala, în anul 1914, şi urmează studii de pictură la Budapesta, după care pleacă în Suedia, cu o expoziţie, în anul 1947, şi rămâne acolo. Emigrează în Argentina, unde lucrează la fundaţia Evitei Peron, iar după şase ani pleacă şi se stabileşte la Los Angeles, unde devine un pictor de mare succes, ilustrând în tablourile sale viaţa americană a cowboy-lor, a Vestului Sălbatic", rezumă Silvia Suciu, specialist în artă, cele mai importante repere biografice ale lui Ferenc Daday. Măiestria pictorului născut în Transilvania i-a atras preţuirea preşedintelui american Richard Nixon. Fe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 2 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 3 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 3 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 7 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 3 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 3 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat – decizie în Monitorul Oficial

HotNews acum 6 ore
Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial. Co

Rusia respinge implicarea în alegerile din Moldova şi arată cu degetul spre UE: „Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”

Adevarul acum 5 ore
Ministerul rus de Externe a respins, luni, toate acuzaţiile privind implicarea Rusiei în alegerile de duminică din Republica Moldova, acuzând, la rândul său, politicienii din statele membre UE că au făcut „propagandă deschisă” pentru influenţarea al

Va fi grevă în Grecia. Românii, atenționați de MAE că feriboturile şi celelalte nave de transport pasageri nu vor circula

Ziare.com acum 7 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Românii care vor să viziteze sau să tranziteze această țară sunt avertizați că marţi şi miercuri, 22 și 23 octombrie, este anunţată o grevă a unei federaţii navale.

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum 7 ore
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Vremea

București
acum

mar.

7°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

5°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°