Producătorii auto europeni, presaţi de supracapacitatea de producţie care le afectează profiturile şi îi lasă vulnerabili în faţă concurenţilor străini, vor ca liderii politici să accepte că trebuie închise fabrici şi redus numărul de locuri de muncă, transmite Reuters.
Reprezentanţii asociaţiei producătorilor europeni de automobile, ACEA, au discutat miercuri cu cei ai Comisiei Europene o soluţie pan-europeană pentru rezolvarea problemei supracapacităţii, la salonul auto de la Geneva.
Potrivit estimărilor analiştilor şi companiilor auto, în Europa există o supracapacitate de producţie de cel puţin 20%.
"Nu putem continua la nesfârşit să tratăm problemele industriei auto la nivel naţional. Avem nevoie de o soluţie la nivelul UE, dar nu este uşor", a declarat secretarul general al ACEA, Ivan Hodac, într-un interviu.
O sursă din industrie a arătat că producătorii europeni, afectaţi de concurenţa acerbă a preţurilor, pe o piaţă marcată de austeritate, vor ca liderii politici să accepte necesitatea închiderii de fabrici, mai degrabă decât fonduri suplimentare care oricum sunt improbabile în condiţiile actuale.
Preşedintele ACEA şi director executiv al Fiat, Sergio Marchionne, va discuta în această lună despre viitoarele acorduri comerciale cu comisarul pentru Comerţ, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
O altă sursă a spus că ACEA lucrează deja la o propunere care va fi înaintată autorităţilor europene, care nu va fi însă gata până la întâlnirea cu comisarul.
Marchionne a arătat că membrii ACEA au discutat despre problema supracapacităţii la întâlnirea de miercuri şi că aceasta trebuie privită în ansamblu.
Directorul general al Peugeot, Philippe Varin, a declarat că va susţine o acţiune a UE pentru rezolvarea problemei.
Peugeot a încheiat recent un acord de alianţă cu General Motors, pentru reducerea costuri