Ion Iliescu a fost un consecvent aparatcik comunist. În condiţiile în care dictatura lui Ceauşescu a devenit tot mai aberantă, Iliescu a fost relativ marginalizat.
Nu a fost arestat, nu a fost anchetat. Nu şi-a ridicat vocea niciodată împotriva sistemului comunist, a refuzat să semneze "Scrisoarea celor 6, alături de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu, Silviu Brucan şi Grigore Răceanu. După decembrie 1989, a făcut tot posibilul pentru ocultarea adevărului despre Revoluţie, s-a opus decomunizării, a organizat torpilarea partidelor democratice şi subminarea renăscutei societăţi civile. Ion Iliescu a fost direct implicat în tenebroasele acţiuni care au urmat fugii cuplului Ceauşescu, în organizarea simulacrului de proces, în mineriade şi în geneza "Patrulaterului Roşu".
Ion Iliescu, un personaj care şi-a început cariera politică ca entuziast activist UTC, participând la măsluirea alegerilor din noiembrie 1946, nu a fost şi nu este un susţinător al societăţii deschise. Auzindu-l vorbind acum despre "spaţiul civilizaţional occidental" pe cel care a glorificat, vreme de decenii, spaţiul anti-civilizaţional comunist, nu poţi să nu izbucneşti în râs. Trei au fost componentele esenţiale ale regimului Iliescu: clientelismul, corupţia
şi cinismul.
Principalul discipol al lui Ion Iliescu este Crin Antonescu, indiferent de momentele de criza din relaţiile lor şi de veştmintele ideologice afişate ostentativ. Asemeni lui Iliescu, Crin gândeşte manicheist, în termeni leninişti, de "care pe care". Mai ţineţi minte fraza lui Iliescu, "N-am pregătit plăcinta ca să o mănânce ei"? sau delicata referinţă la "sula-n coaste"? Iată o declaraţie recentă a lui El Crin îmbibată în sintagmele urii: "Pentru ceea ce fac Traian Băsescu şi ai lui în ţară, noi îi calificăm drept duşmani. Ne vom lupta cu ei cum te lup
