Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradisul din Apuseni

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 martie 2012 ·

Până în anul 1909, localitatea, care este populată de hoteluri luxoase, s-a numit Lăpuş.

Arieşeni, o localitate turistică care are pensiuni vechi de peste un secol, atrage turişti din România şi Ungaria. Zeci de vile, cu oferte şi preţuri pentru toate buzunarele, au făcut ca zona să devină o atracţie pentru turiştii dornici de distracţie şi relaxare. Deocamdată, la Arieşeni există o singură pârtie de schi, însă în viitor, vor fi construite alte patru, alături de hoteluri luxoase şi centre de conferinţe care vor transforma localitatea într-o destinaţie de vis.

Arieşeni, o staţiune de un secol

Arieşeni a fost atestată istoric în urmă cu mai bine de un secol, în anul 1909. Atunci, mica aşezare s-a numit Lăpuş şi a aparţinut de comuna Râul Mare. Apoi, până în 1924, împreună cu Gârda de Sus şi Scărişoara au format o singură comună, Scărişoara. Localitatea s-a dezvoltat datorită migraţiei populaţiei din zonele joase spre locurile mai înalte, în căutarea păşunilor. Cu toate că Arieşeni a fost atestată pentru prima oară documentar în 1909, în localitate există o biserică de lemn care a fost construită în 1791 prin contribuţia credincioşilor satului şi a fost pictată de maestrul Mihai din Abrud în 1829. Localnicii vorbesc cu mult drag despre preotul Lazea, cunoscut sub numele de Popa Cuc, care a fost priceput în cititul în potcoavă sau chirilică românească.

Turişti din România şi Ungaria vin la schi

Turiştii au descoperit Arieşeniul şi cei care au venit o dată în zonă, au revenit mereu. Comuna se află la graniţa dintre judeţele Alba şi Bihor, la o altitudine de 950 de metri, şi reprezintă un punct de plecare în traseele de escaladă şi drumeţie din Munţii Apuseni. Pârtia de schi de la Vârtop este căutată de schiori, iar durata medie a sezonului de schi în această regiune se întinde din luna decembrie până în aprilie. Localnicii îşi amintesc, cum

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum o ora
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 54 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 47 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 39 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°