Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabloidul german BILD: Grecia vrea să-i ştergem datorii de 7.000 de euro. Noi spunem NU!

Publicat in Capital, miercuri 7 martie 2012 ·

Cel mai vândut ziar german, Bild, a refuzat să participe la restructurarea datoriei statului elen, la trei luni după ce a cumpărat obligaţiuni elene în valoare de 10.000 de euro.

Bild susţine că acordul propus nu va ajuta Grecia să se repună pe picioare. "O ştergere a datoriei elene, fără ieşirea Greciei din zona euro, nu rezolvă problema modului în care va reuşi economia greacă să-şi revină şi să ofere locuri de muncă", scrie sursa citată.

Ziarul care are 12 milioane de cititori în Germania a cumpărat, în luna decembrie, obligaţiuni elene în valoare de 10.000 de euro, la un preţ foarte redus, de 4.815 euro, de pe piaţa secundară. Obligaţiunile ajung la maturitate la 20 martie, iar Bild se aştepta să obţină valoarea nominală de 10.000 de euro.

Dar conform unui acord încheiat între Atena şi creditorii săi principali, deţinătorii de obligaţiuni sunt rugaţi să renunţe la 70% din datorii. Restructurarea datoriei este crucială pentru Grecia, pentru a preveni intrarea în incapacitate de plată a datoriilor, care ar trimite unde de şoc prin intermediul pieţelor financiare.

Aşadar, dacă ar participa la programul de restructurare a obligaţiunilor elene deţinute de investitorii privaţi, Bild ar obţine cel mult 3.000 de euro. Chiar şi cu reducerea mare de care a beneficiat la achiziţionarea obligaţiunilor, tabloidul tot ar înregistra o pierdere de circa 38%.

Investitorii privaţi care deţin datorii elene au termen până joi să se hotărască dacă vor participa voluntar la preschimbarea obligaţiunilor. Însă Bild a catalogat conversia datoriei drept un "fals", susţinând că multe dintre scenariile economice pe care s-a bazat acordul sunt "nerealiste".

Guvernul Greciei a stabilit un prag minim de participare de 75% pentru a efectua conversia şi a anunţat că, dacă această ţintă va fi atinsă, ceilalţi deţinători d

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, despre furtul tezaurului dacic din muzeul din Olanda: O pradă a incompetenţei guvernamentale

Mediafax acum 54 minute
Simion afirmă că este inacceptabil ca autorităţile, de la preşedinte, prim-ministru până la ministrul culturii, să minimalizeze gravitatea acestei situaţii, reducând-o la un incident izolat. „Tezaurul naţional nu trebuie să fie expus continuu în exp

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 58 minute
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Breaking Poliția olandeză este pe urmele hoților care au furat tezaurul dacic. Nu este exclus să fie implicați și români

Adevarul acum 2 ore
Poliția este pe urmele celor trei hoți care au intrat sâmbătă dimineața, 26 ianuarie, în Muzeul Drentse din Assen cu un exploziv și au furat obiecte din tezaurul României.

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

UPDATE - Jannik Sinner l-a învins pe Alexander Zverev şi a câştigat Australian Open pentru a doua oară consecutiv - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, locul 1 mondial, a câştigat Australian Open pentru a doua oară consecutiv, după ce l-a învins pe germanul Alexander Zverev, cap de serie numărul 2, scor 6-3, 7-6 (4), 6-3. Meciul a durat două ore şi 42 de mi

Biserica Catolică este pregătită să accepte o dată unică a Paştelui, anunţă Papa Francisc

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc anunţă că Biserica Catolică este pregătită să accepte o dată unică a Paştelui, în contextul în care această mare sărbătoare religioasă este sărbătorită adesea la date diferite, în funcţie de calendarele religioase folosite, relatează A

Handbal feminin: Rapid Bucureşti, a noua înfrângere în grupa B a Ligii Campionilor

News.ro acum 23 minute
Vicecampioana Rapid Bucureşti a înregistrat duminică, pe teren propriu, a noua înfrângere din grupa B a Ligii Campionilor, scor 28-26 (12-11), cu Team Esbjerg, în etapa a XI-a. Denisa Şandru a reuşit 18 parade în poarta rapidistă. Principalele marca

Preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, despre furtul Tezaurului în Ţările de Jos: "E un act terorist. Este vorba despre o pagubă pentru umanitate"

News.ro acum 2 ore
Emanuel Viorel Petac, preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, a declarat în conferinţa de presă, care a avut loc, duminică, la Muzeul Naţional de Istorie a României, că furtul celor patru obiecte din patrimoniul românesc este "un

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

7°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

1°/8°
lun.

4°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/10°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°
Feedback
Feedback