În fiecare an vînez momentul în care apar tarabele cu mărţişoare. Chiar dacă majoritatea nu sînt nişte capodopere, între 25 februarie şi 8 martie viaţa mea stradală e, indiscutabil, mai fericită şi mai colorată.

Printre tarabele de la Romană pîndesc, de obicei, să văd ce a apărut nou faţă de anul precedent. Anul ăsta am observat că imaginaţia zoomorfă s-a mai diversificat: am găsit, printre altele, cai de mare, girafe, broaşte. Iar gama de pisici – preferatele mele – a continuat să se extindă: au apărut pisici amorezate, îmbrăţişate, mîţe privite din spate şi regine. Toate parcă mai aşezate decît anul trecut, într-o prezentare şi ambalare mai corectă.

Tot la Muzeul Ţăranului, însă, le-am găsit pe cele mai creative şi mai aproape de ce-mi doream. Am regăsit aceleaşi feline din fetru, cu un zîmbet-rînjet de pisică de Cheshire, de astă dată însoţite de surorile lor de pe apărătoarele de mobil. Acestea din urmă aveau şi corp, într-o variantă feminină, cu rochii de voal şi mărgele.

Pisicile astea fuseseră în fruntea topului meu de anul trecut. Anul acesta m-au fascinat în mod special nişte animale complet naturale, aşa cum făceam şi noi, uneori, în copilărie pe la orele de lucru manual. Creatorul lor mi-a povestit cum se inspiră din natură, de unde, de altfel, culege diversele ingrediente din care se naşte, apoi, menajeria lui: „De pildă, în cazul acestui cal: ideea a venit de la lemnul acesta, care avea formă de cap de cal. Corpul a fost făcut dintr-o ghindă, picioarele din crenguţe, coama şi coada din cînepă. Monstrul de acolo este dintr-o gală făcută de o insectă care a înţepat o ramură de stejar. Capul e o castană mai mică, ochii sînt din fasole, coada dintr-o bucată de glicină. Dinozaurul – dintr-un fruct exotic – o capsulă cu seminţe. Picioarele – două castane comestibile. Mîinile – din sîmburi de măslin. Rinocerul are capul din con de pin, cornu